Acasa > Articole > Doza De Realitate > Bucureştenii, otrăviţi pentru încă 10 ani!

Bucureştenii, otrăviţi pentru încă 10 ani!

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti autorizează pentru încă zece ani funcţionarea celui mai mare poluator din sectorul 1, Groapa de gunoi Iridex, deşi Bucureştiul se află în procedură de infringement cu privire la calitatea aerului.

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte calitatea aerului din Capitală, în contextul în care Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a autorizat pentru încă 10 ani groapa de gunoi Iridex. Organizaţia se alătură astfel eforturilor Primăriei Sectorului 1 şi solicită demiterea Simonei Mihaela Aldea, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi punerea în legalitate a actelor emise de APM Bucureşti.

Prelungirea autorizaţiei de funcţionare este o măsură ce contravine constatărilor privitoare la nivelul poluării constante cu hidrogen sulfurat, constatări făcute încrucişat, cu două laboratoare diferite, dar care au ajuns la aceleaşi concluzii privitoare la depăşirile valorilor limită admise. Este deja un fapt ştiut că mirosurile pestilenţiale ale gazelor de depozit emise de instalaţiile gropii de gunoi Iridex fac irespirabil aerul din cartierele Chitila, Bucureştii Noi, Străuleşti, Dămăroaia, Pajura şi Giuleşti-Sârbi.

În vederea asigurării dreptului la un aer curat pentru toţi locuitorii Capitalei solicităm următoarele:

  • Demiterea conducerii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, în vederea tragerii acesteia la răspundere în faţa legii;
  • Revocarea actului administrativ din 14.02.2018 pe considerente de neconformitate cu legea;
  • Demararea de urgenţă a procedurilor de închidere a celulelor 6 şi 7 ale depozitului Iridex, care funcţionează fără delegare din partea Primăriei Municipiului Bucureşti încă din anul 2010;
  • Aplicarea de urgenţă a soluţiilor legale pentru obligarea Iridex la constituirea imediată a Fondului de închidere şi monitorizare post-închidere.

În urma campaniei „Aer curat, bun de respirat”, desfăşurată în 2017, au fost strânse 31.800 de semnături ale bucureştenilor care cer intervenţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti în scopul intrării în legalitate a poluatorilor din nordul Capitalei, printre care şi groapa Iridex. Decizia APMB din 14 februarie a.c., de prelungire a autorizaţiei de mediu pentru Iridex, constituie o insultă la adresa acestor oameni şi o nesocotire flagrantă a cadrului legal care reglementează domeniul – Hotărârea de Guvern nr. 349/2005.

Mai mult, Agenţia a decis să prelungească autorizaţia de mediu a Iridex în condiţiile în care Primăria Sectorului 1 a intentat o acţiune în instanţă pentru suspendarea acesteia. Acţiunea Primăriei este întemeiată, printre altele, pe faptul că autorizaţia a fost emisă în pofida faptului că Iridex nu a depus suma de bani cerută de lege ca garanţie că „sunt îndeplinite obligaţiile privind siguranţa depozitului pentru respectarea cerinţelor de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei, care decurg din autorizaţie”.

Totodată, potrivit Acordului de Mediu nr. 1/2010, este permisă extinderea cu 1,5 milioane de metri cubi de deşeuri, în condiţiile în care depozitul Iridex de pe raza comunei Chiajna a fost proiectat pentru 4.500.000 metri cubi.

Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale europene, Comisia Europeană anunţând la sfârşitul lunii ianuarie ca va declanşa procedura de infringement şi în domeniul gestionării deşeurilor, pentru depozitarea neconformă a deşeurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.