Acasa > Articole > Editorial > A început!

A început!

Doi inşi ne încurcă în încercarea de a răspunde la întrebarea: Ce-a fost ieri – seară? Aceştia sunt Tudorel Toader şi Laura Codruţa Kövesi. N-au ce căuta în poveste. Cu ei, autorul şi-a permis un capriciu. Nu fusese pronunţată sentinţa  când, în pieţele ţării, se adunaseră mulţimi de protestatari. Hoţii! Hoţii! Hoţii!… Hoţii urmau să fie doar nominalizaţi. Pentru o tabără, hoţi erau Dragnea şi PSD. Ceialţi erau în gură cu Iohannis şi gorniştii din aşa-zisa opoziţie, în fapt, grupuri organizate de profesionişti.. Toţi aveau dreptate. Ciudat era că toţi, având dreptate, se urau ireconciliabil. Fiecare gaşcă pretindea că hoţii ei erau mai hoţi decât ceilalţi. În sertarul pe care scria Tudorel Toader – robot, autorul îndesase nişte fapte apocaliptice: încălcări  ale Constituţiei, falsuri în transcrierea unor înregistrări, tergiversări de procese, soldate cu pierderi de sute de  milioane. Dar ce nu găseai acolo? Şi aşa cum Codruţa şi Tudorel fuseseră strecuraţi în poveste dintr-un capriciu de autor, tot la fel, nu-şi găsesc acum rostul enumerarea inimaginabilelor fărădelegi. Aşa ceva nu există! Acest animal nu există, cum zicea nea Mărin. Cum să existe aşa ceva într-o ţară care, la ore fixe,scoate din cuşcă un papagal care papagalează „Stat de drept!”… „Stat de drept!”

Şi o lume întreagă, Comisia Europeană cu birocraţii la putere, ambasadele europene, Hans Klemm, ziare celebre unde funcţionează celebrul adagiu „banii n-au culoare şi nici morală”, o lume autistă sută la sută, vorba doamnei Dancilă, papagalează „Stat de drept!”… „Stat de drept!” … Căci, dragi copii, chiar şi voi aţi fi spus: „Daţi-o afară pe Codruţa şi puneţi-o pe Monica Macovei! Ce atâta tura-vura?”

Şi tot voi aveţi dreptate, când ziceţi „Da, dar Codruţa nu există; există un ghem care se numeşte aşa. Un ghem care conţine în el toate vrăjile posibile; toate interesele care se împletesc în România, din Europa, din America şi de aiurea… Rupeţi ghemul şi ţara care nu mai ştie ce este – republică, monarhie, colonie -,  se volatilizează; nu mai ştie nimeni cine, cum, de ce, unde, pe cine?…  „Codruţa are cheia de la cămară, deţine cifrul seifului şi sigiliul Puterii. Hai netliberare!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *