Acasa > Articole > Editorial > Adolf, antebelicul – Klaus, postbelicul

Adolf, antebelicul – Klaus, postbelicul

Am avut un coşmar frumos. Totodată duios şi patetic. Se făcea că eram la München. Un tânăr frumos, unul Patapievici, tuns pe calapodul lui Hitler, se alinta poznaş, îl întreba pe Adolf, idolul său, în ambianţa veselă a întregii săli, ce a vrut să spună prin zicerea: „Marea masă a oamenilor este feminină”.

Ca să aflaţi răspunsul, izbucni Adolf, vă rog să parcurgeţi următoarea experienţă. La întoarecerea acasă, spuneţi-i soţiei dumneavoastră, domnule Patiuşca, despre faptul că v-aţi întâlnit întâmplător cu rivala ei, Fraulein X. Că Fraulein X arăta bine, în ciuda vârstei, chiar foarte bine. Că aţi purtat un dialog amuzant, fiindcă, trebuie să recunoască şi ea, deşi în frumuseţe Fraulein X nu se poate compara cu dânsa, ca intelect şi educaţie, jos pălăria! I-aţi spus adevărul adevărat; dar, implicit, aţi obligat-o să cântărească pe loc ceva greu de cântărit pe loc, laudele sincere cu răutăţile.

Reţineţi reacţia frumoasei voastre în faţa perspectivei de a cântări între şi între. Verificaţi apoi aceeaşi reacţie când îi veţi povesti despre o altă întâlnire, cu tânăra şi superba ei fostă colegă, care s-a urâţit, şi-a pierdut prospeţimea, şi parcă s-a şi prostit întrucâtva – se aud mai multe încurajări cu bravo, bravo, bravo! – o doamnă leită Kövesi. Fericirea de pe chipul doamnei voastre, a continuat Hitler, va contrasta izbitor cu placiditatea privirii ei după prima relatare. Ce vreau să spun? Ca şi femeile, masele rămân placide, dacă le soliciţi să înţeleagă o judecată care nu le aparţine; o fac doar dacă le stârneşti un sentiment; şi, se ştie, cel mai stabil sentiment omenesc este cel de frustrare, de ură. Popoarele, ca şi femeile, nu iubesc ideile. Ideile nu au adus niciodată ceva bun în casa lor. Oamenii trăiesc prin simţirile primite la naştere – foame, ură, pizmă, frică…


Daţi-i omului un duşman şi un motiv de iubire. Atât. Veţi primi în schimb credinţă, devotament, dăruire!

Din sala din München, visul mă plimba prin Malta. Şi parcă nu era Malta. Mulţimile urlau, scandau: „Avem preşedinte!”, „Iohannis e cu noi!”. În marea sală a reuniunii informale a Consiliului European, o voce care părea a nu mai fi a lui Adolf, zicea:
Sunt foarte îngrijorat şi trebuie să recunosc, chiar dacă este destul de dificil pentru mine, că situaţia din România este foarte complicată. Dar sute de mii de români ai mei sunt în stradă şi am încredere în ei, am încredere în oamenii mei. În final, sunt convins că trebuie să găsim, că vom găsi o soluţie, statul de drept şi valorile europene trebuie să aibă întâietate şi eu cred că asta se va întâmpla”…

Valorile europene, la noi, sunt păzite de oameni cum n-au mai fost, sunt iubite şi promovate după modelul Juncker, Timmermans, Monica Macovei, Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Soros. Acesta din urmă pare pogorât direct din sala din München: Puciul este braţul dreptăţii. Eu dau berea! Ieşiţi doar în stradă!

Dar iată, din Piaţa Universităţii, blocând bulevardul Magheru pe sensul spre Piaţa Romană coloane de oameni, şi droaie de copii, mulţi copii mici, ţinuţi în braţe – cine are curaj să poftească! -, acopereau toată lungimea bulevardului. Oameni şi copii cu tricoloruri, fluiere şi vuvuzele scandau: „PSD, ciuma roşie!”, „Jos Guvernul!”, „DNA să vină să vă ia!”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”…

Preşedintele cobora din maşină,constituţional, drept ca statul lui, semeţ,brav, dârz, în geacă roşie cum îi sângele de sas. Mulţimile aplaudau în delir; îl vedeam pe unul Cetepe, inimile zvâcneau, gurile luau foc: „Trăiască România!” „Dragnea, la puşcărie”. „Rusia, Moldova nu e ta!” Lacrimi, durere, bucurie…Toată lumea bună a Bucureştilor era acolo: doamnele Turcanu, Gorghiu, Kikirău şi Kikibun, români ca stejarii,Orban, Goţiu, Mălin Bot, Turcescu, Cioloş…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *