Acasa > Articole > Editorial > Cât un pfening

Cât un pfening

O fisură în întuneric. Pentru Churchill, Hitler ori Henry Coandă, mărind-o, crăpătura ar fi căpătat înfăţişarea unei şanse. Aceea de a primi mai multă lumină şi de a o folosi inteligent. Am ales trei personaje total diferite pentru a puncta un adevăr: deschiderea spre izbândă nu are valori morale. Poate fi utilă atât lui Hitler, cât şi lui Henry Coandă.

Pentru alţii, precum Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, ori iubita mea, doamna Dogioiu, fisura ar fi prezentat pericolul ca lumina să le întunece izbânda. Observăm imediat că, indiferent de caracterul inşilor aleşi, perspectiva nouă poate servi oricui. Primii – forţându-i deschiderea, ceilalţi – dimpotrivă, micşorându-i-o, ei rămânând stăpâni.

Iată-l la cotitura timpului pe Klaus Werner Iohannis. Are în faţă nu o fisură, ci pe însăşi zeiţa gloriei istorice. Poate scoate o ţară din contururile feudale şi să o urce pe culmi, acelea ale Justiţiei secolului XXI. Are la îndemână cheia de boltă, respectiv fraza care să anunţe că va face „tot ce depinde mine” pentru a-i aduce în laboratorul ştiinţei atât pe cei care sunt de partea lui Tudorel Toader, cât şi pe ceilalţi, fanii doamnei Kövesi. Astfel, s-ar fi strâns laolaltă zece dosare de analiză ale realităţii judiciare.

Ce a făcut neghiobul? A astupat perspectiva cu întunecimi ale minţii, de felul celor din Secţia cu procurori din CSM, Ludovic Orban, procurorul general, ori politruci vicleni precum Timmermans. Totul s-a învălmăşit în îndemnul „nu vă opriţi, mergeţi până la capăt! Aţi răsturnat şiştarul cu lapte, prefaceţi-vă în salvatori!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *