Acasa > Articole > Editorial > Cu sfială şi consternare

Cu sfială şi consternare

In urma cu zece minute, domnul Klaus Iohannis, cu zambetul acela in care-si dezveleste dintii un mod horror, a confirmat ca nici pentru dumnealui nu conteaza ce trebuie sa zica si sa faca daca in felul acesta este pe placul strainatatii, domnia sa nefiind decat un guvernator. Mai penibil decat Codruta Kövesi!

Până astăzi nu încetasem să mă întreb ce s-a întâmplase până în anii ’64-65. Regimul era acelaşi. Oamenii din conducerea statului erau aproape toţi aceiaşi. Şi brusc, reabilitări, eliberări din puşcărie… destindere, bucurie. Astăzi, graţie doamnei Kövesi, am înţeles: abia în anii 64-65 România îşi câştigase dreptul la suveranitate; plecaseră trupele ruseşti.

Conferinţa de presă, de ieri, a doameni Kövesi mi-a readus în minte marea întrebare legată de ce se petrecuse până în anii ’64-65. Apriga doamnă procuror şef minţea cu duioşie. Sigură pe infailibilitatea ei, sfida bunul simţ cu volubilitatea celor cu serviciul pe Centură. Ceva în genul lui Alexandru Drăghici din perioada sângeroasă a totalitarismului. Sandu nu era un om rău. Nu era deştept, dar cu sufletul nu stătea chiar rău. Avea prieteni, le era devotat. Îşi iubea familia. Avea un singur defect: se născuse cu suflet de slugă. Se asigura că tot ce gândeşte şi face e pe placul Moscovei şi tăia în carne vie, minţea, ticăloşea, ameninţa, distrugea cu loialitatea slugii perfecte. Nu dădea socoteală decât stăpânului. Ţara însăşi suferea de sindromul loialităţii faţă de străinătate. România nu era suverană, era condusă de un guvernator numit la Moscova şi apărat de toată lumea comunistă. Sandu era invincibil. Vorba lui Iohannis al nostru: era intangibil.

Măreaţa doamnă Kövesi, ieri, se simţea intangibilă, se identifica total cu termenul preferat al preşedintelui ei.

E de presupus, mi-am spus, că intangibila va fi debarcată abia când România însăşi îşi va redobândi suveranitatea. Mai e mult, mai e puţin? Trebuie să întrebăm la Washington şi Bruxeleles…  

În urmă cu zece minute, domnul Klaus Iohannis, cu zâmbetul acela în care-şi dezveleşte dinţii în mod horror, a confirmat că nici pentru dumnealui nu contează ce trebuie să zică şi să facă dacă în felul acesta este pe placul străinătăţii, domnia sa nefiind decât un guvernator. Mai penibil decât Codruţa Kövesi!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *