Acasa > Articole > Editorial > Cui să te plângi?

Cui să te plângi?

USR-iștii sfidează bunul simț pe toate canalele, cu ochii pe poarta Cotrocenilor. Haștagreziștii smulg gardurile poliției, atacă bătrâni la drumul mare și în văzul lumii, disprețuiesc părinții fără dinți, ocupă piețele… Sutele de lei aruncate norodului adus în Piața Palatului de Nicolae Ceaușescu nu l-au salvat pe acesta de la moartea grotescă. Sutele de lei n-au salvat pe nimeni niciodată. Și nici viitorul nu are de gând s-o facă. Fericirea cetățeanului se aciuează în simțire. Guvernul se iluzionează cu zeci de lei măriri de salariu.

O pușlama de la Electrica cere două sute de lei ca să facă ceea ce revine instituției să facă gratuit. Dacă nu vreți să așteptați până vi se urăște, plătiți, te sfătuiește neobrăzatul. Ești la mâna lui și a instituției cu care acesta este în cârdășie. Cui să te adresezi?

Aceasta-i întrebarea care toacă zilnic viețile oamenilor care nu fac politică și nu au gașcă de partid – depresia! Vorba glumețului din Cișmigiu: înainte nu vorbea nimeni, dar toți eram ascultați; astăzi vorbim toți și nu ascultă nimeni! Vorbim vântului!

USR-iștii sfidează bunul simț pe toate canalele, cu ochii pe poarta Cotrocenilor. Haștagreziștii smulg gardurile poliției, atacă bătrâni la drumul mare și în văzul lumii, disprețuiesc părinții fără dinți, ocupă piețele, împiedică circulația pe marile artere, jignesc, amenință, hulesc, șantajează, pun stăpânire pe mass-media, murdăresc atmosfera, o fac irespirabilă… Unde să ne refugiem?

Țeparii ne vâră mâna în buzunar pentru servicii de doi lei. Ca să schimbi o bujie ți se cere suta de lei; cumperi un computer Lenovo, a doua zi se strică, îl trimiți înapoi, ți se returnează în aceeași stare; puloverul se deșiră; prețurile se înzecesc; lumina se înterupe tocmai când ești în treabă… Cui să te plângi?

Un adevăr rostit e înnămolit de puhoaie de rahat; curg de peste tot activiști, diversioniști, netrebnici, pungași; ziariști cu ochii scoși din cap vituperează, calomniază, scornesc minciuni – unde te adresezi ești întâmpinat de aceiași… Cui să te plângi?

Pe FB, mahalagii, chivuțe, histrioni, exhibiționiști, prostituate, semidocte cu ștaif de firmă, debili mintal, ignoranți cu pretenția lucrului bine făcut și rânjete horror, golani cu aere de domni, domni cu aere șugubețe, pentru rating, grăbiți să ajungă nicăieri, lamentări pe toate tonurile: Românica, țărișoară de rahat, ca la noi la nimenea, trăim în România, ce vreți?

Parlamentul zumzăie de veleitari, lucrează la un gherghef care nu există, scoate cuvinte care nu spun nimic, se preface grav și doct în gestiuni de fum, opoziție cu orbani, udre și alte raluci turcani, dragni de teleormani, tăriceni luminoși ca noaptea, poporul, cât mai e, s-a volatilizat în aburii minții enterteinement, capatoși, rareși cu mintea la butonieră, ctp-iști, mârlani engleziți, popi răspopiți în antene…

Unde e statul? Cine ne apără? Cui să te plângi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.