Acasa > Articole > Editorial > De ce a învins Boc?

De ce a învins Boc?

 

Activiştii USL arunca vina pe fraudarea alegerilor.

Posibil.

Comentatorii de la Antena 3 aduc în discuţie ciudaţeniile electoratului clujean: după revoluţie, au ales de trei ori la rând un saltimbanc, pe Gheorghe Funar; apoi, un demagog, pe Emil Boc, ca să treaca la un infractor, acum în puşcărie şi, iată, din nou pe Boc, ca patron de tâlhari.
Aşa este. Doar că din enumerarea asta rezultă altceva decât concluzia pe care o sugerează părernicii de la Antena 3, cum că in Cluj trăiesc nişte ciudaţi, pe numele lor adevărat nişte tâmpiţi. Un tâmpit este o dată tâmpit, hai, de două ori, dar apoi îi trece. Adică, mai şi greşeşte, alege şi unul de Doamne-ajută.

Clujenii, zic eu, votează ardeleneşte: cu simţire de ardelean. În anii ’90, Clujul era un nod de resentimente antimaghiare. Funar se drapa în tricolorul românesc. Funar, pentru ei, nu era atins de paranoia, ci de dragoste pentru Ardeal, durerea lor.
Emi Boc descindea din stirpea lui Avram Iancu, garantat de ţepele din Piaţa Victoriei, ridicate de Traian Băsescu. Pentru ei, Boc nu era piticul politruc venal, carierist, ci trimisul unei voci care urca la ei din istorie.

Atunci. Astăzi, dimpotrivă.

Astăzi, Emil Boc este victima lui Băsescu. Pentru ardeleni, Boc nu este un laş, un om de paie, o trompetă. Ci întruchiparea devoţiunii înşelate. Un erou ardelean înşelat în loialitatea sa. Pentru ardelean, nu e important cui slujeşti, ci dacă o faci, s-o faci cu credinţă. Aşa ceva se ocroteşte, nu se osândeşte.
Pentru fostul student-activist , fidelitatea este o chestiune de fiziologie, nu de caracter. N-a ieşit din staulul în care l-a ţinut Băsescu, i-a repetat vorbele şi i-a tălmăcit ortodoxeşte ideile.

Fain!

Boc se găseşte în faţa unei răscruci a destinului: să confirme că este un filistin laş, un activist obtuz, sau să se descotorească de Băsescu şi de toţi Fluturii şi Udrea şi Videanu, şi să se puna în fruntea unui PDL curat, ardelenesc?
Adică să priceapă că PDL- Băsescu nu este, nu a fost un partid, ci, programatic, a fost şi a rămas o tagmă de bandiţi, sub deviza corsarului: „Jefuiţi, e timpul vostru!”

Un PDL smuls din ceafa naţiei, dar lăsat cu capul înfipt în ea, are proprietatea căpuşei, se reproduce şi reproducându-se devine încă mai nociv decât a fost. Asta, apropo de cei care se tem ipocrit că fără PDL rămâne ţara fără opoziţie.

Să-i ţinem pumnii: Hai, Boc! E plină ţara de farisei, fii ardelean din Munţii lui Iancu! Varsă tot. Şi-ai să vezi dacă, denunţând jaful, te mai urmează careva dintre foştii camarazi.

 

Anunţ important:

Nicolae Cristache anunţă deschiderea colocviilor SENTINŢA şi invită cititorii romanului „Un erou blestemat, Ceauşescu în toată măreţia şi sminteala sa” la o dezbatere pe tema „Dacă Ceauşescu ar mai trăi, cum ar vedea lumea de azi?” Autorul e pregătit să supună discuţiilor puncte de vedere în premieră, în care Traian Băsescu apare într-o lumină surprinzătoare, ca şi multe din neînţelegerile lumii pe care o trăim. Invitaţia se adresează bibliotecilor, cluburilor, cercurilor de prieteni, organizaţiilor de partid şi/sau simplilor cititori.Doritorii se pot asocia în acest scop (10 – 15 persoane).
Informaţii, pe adresa de email talidacovaci@yahoo.com.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.