Acasa > Articole > Editorial > Donald Trump, la proba anti-Sistem (1)

Donald Trump, la proba anti-Sistem (1)

Şi am ajuns în ziua când, spre surprinderea generală, preşedinte al celui mai puternic stat din lume a fost ales Donald Trump. Un bătrân cu tunsoare de copil-păpuşă, răzgâiat şi vanitos ca o muiere. Şi lumea s-a împărţit în două. Pe de o parte, indignaţii, pe partea cealaltă, încântaţii. M-am numărat printre aceştia din urmă. Nu speram în ceva anume. După ce, în urmă cu un sfert de veac, ieşisem din găoacea totalitarismului ceauşist, m-am trezit, după o vreme, într-o altă găoace; mai încăpătoare, ce-i drept, dar tot găoace. Iar eu voiam să fiu, în sfârşit, om liber. Cu orice preţ. Şi m-am înrolat misionar în noua paranghelie.

Trump vorbea ca unul care-şi foloseşte ciocul din naştere pentru a sparge găoacea timpului său. Refuza adevărurile exterioare. Zicea: căutaţi-le în voi! Şi m-am pus cu burta pe carte. Pe cărţile lui.

După doar câteva pagini, am rămas uluit, contrariat, dezamăgit. Cărţi ca ale lui se vindeau şi se vând, pe piaţa noastră, la kilogram.

Primele două sute de pagini le-am parcurs ca girofarul de poliţie, m-aprindeam – mă stingeam. Întâmplarea face ca, doar cu câteva zile mai înainte, să fi alungat de pe pagina mea de Facebook tot felul de exhibiţionişti. Cât era ziua de lungă, aceştia povesteau, cui se nimerea, cum i-au păcălit pe toţi şi au intrat peste rând, ce izmene şi-au cumpărat… Îşi petreceau viaţa privindu-se în oglindă.

Donald nu părea nici el ferit de damblaua exhibiţionistă. Şi totuşi era ceva, un sentiment ambiguu, care mă ţinea aproape, nu-mi dădea drumul.

Citisem o poveste care mă captivase. O mamă cu un copil îi cerea lui Ghandi să-i povăţuiască băiatul să nu mai mănânce zahăr – suferea de diabet. Învăţătorul a ascultat-o cu toată atenţia şi la urmă a zis: „Am înţeles ce vrei de la mine. Revino cu copilul peste o lună”. Şi femeia a revenit după o lună. Ghandi l-a îndemnat pe copil să nu mai mănânce zahăr. „Bine, învăţătorule, s-a indignat mama, nu puteai să faci asta de prima dată? Să nu mă mai pui să străbat sute de kilometri cu-n copil bolnav?”
„Acum o lună, a răspuns Ghandi, eu însumi mâncam zahăr”.
Asta îi era firea. Nu povăţuia. Nu predica precepte.

Să facă parte Donald din stirpea oamenilor cu fire rară şi aceasta să-i fie aura care, la fel ca pe Ghandi, l-a ridicat deasupra celorlalţi? mă întrebam. Firea să-i fie secretul, nu doctrina politică, de stânga sau de dreapta?

Şi iată-mă ajuns cu lectura la următoarea întâmplare. După discursul ţinut în faţa unui auditoriu impresionant, Donald fu reţinut de un grup de preoţi. Unul dintre ei îl mustră pentru unele accente ale discursului său, nepotrivite cu morala creştină. „Părinte, i-a răspuns Donald, vă respect foarte mult. Veţi ajuge în cer. Eu probail că nu, dar, sincer vorbind, atâta vreme cât vom fi aici, pe pământ, voi continua să trăiesc conform principiilor mele”.

Va urma

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *