Acasa > Articole > Editorial > Editorial în doi timpi

Editorial în doi timpi

Timpul doi al editorialului intitulat „A început războiul civil” demarează cu o mărturisire: nici mie nu mi-a plăcut discursul ministrului Justiției. Nu înțelegeam nimic. Asistam la o reprezentație tehnică, eu, un atehnic. Simțeam că se petrecea un eveniment grav, fără a-i desluși perfecțiunea. Experiența îmi spunea că domnul ministru ar fi făcut un lucru cu adevărat extraordinar dacă ar fi început cu sfârșitul. Urmând ca pe urmă să dea explicații. Respectiv, să lupte. În sală se afla un agent turbulent și mediocru, în stare de orice manevră diversionistă – Cătălin Tolontan, filistinul cu scroafa în copac. Lupta putea avea un câștigător. Lipsa unui victorios sfârșea în răzbi civil, cu beligeranți clari. Ceea ce s-a și întâmplat, dar fără miză limpezită. Cele două pretexte, ministrul Justiției și șefa DNA, au ieșit din joc, au lăsat scena pe seama unor Boți, Rareși Bogdani, Liiceni…

Eu am rămas în afara scenei. Sunt de acord cu Ioahannis; nici mie nu mi-a plăcut discursul. Sunt de acord cu Tudorel Toader; mă regăsesc în miezul expunerii sale. Nu am de partea mea pe nimeni.

Simt că mă aflu în mijlocul unei mulțimi cu mințile răstignite între a iubi și a urî, fără contururi clare. Iubesc cu aceeași tărie cu care urăsc. Ceea ce e sfâșietor.

P.S.

Întrebări cuminţi

 

Am afirmat că iubesc cu aceeaşi tărie cu care urăsc, ceea ce este sfâşietor. Mă întreb: dacă obiectul urii mele ar dispărea, aş fi fericit? Dacă s-ar ivi posibilitatea să iubesc mai mult decât urăsc, aş fi fericit? La prima întrebare am primit nenumărate răspunsuri. Cu inşi ai urii mele, care au dispărut. N-am fost cu nimic mai fericit. În ceea ce priveşte a doua întrebare, nu mi s-a ivit, încă, această posibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *