Acasa > Articole > Editorial > Gânduri în cârlig/Poate ne mai auzim, poate nu…

Gânduri în cârlig/Poate ne mai auzim, poate nu…

Mi-am luat răgazul unei săptămâni în care să trăiesc cu ochii deschişi evenimentele politice din ţara mea. Acum, la urmă, am un noian de gânduri pe care însă nu le voi rosti. Nu simt în mine tăria de sănătate care să le sprijine. Asta, pe de o parte. Pe de alta, ochii care să le citească şi urechile care să le audă nu mai sunt; nici nu ştiu dacă au fost cu adevărat.

În esenţă, ele spun următoarele: Iohannis, aşa cum spunea ţăranul din Seaca de Gorj, nu va ridica de bună voie piciorul de pe grumazul ţării pe care n-o iubeşte. Pentru asta ar fi nevoie de un Iohannis şi mai Iohannis. Am crezut un moment că Traian Băsescu se pregăteşte pentru acest rol. Un Traian Băsescu pocăit în cuget, dar la fel de puternic în samavolnicie.

Am trecut apoi la încercarea de a crede în apariţia unui spirit în stare să treacă de partea justiţiei sociale. Am renunţat repede. Acest spirit nu poate exista. Nu permite natura. „Nimic nu poate şterge ce este înrădăcinat în om, s-a născut odată cu el”.

Iată, însă, ceva la care nu m-am aşteptat – nu mi-a permis mie natura: Liviu Dragnea. Un Iohannis mai Iohannis decât Iohannis? Nu ştiu. Ce mă face să cred în el? Are, dispune, de ceva rar în biata noastră ţară: forţa de a se apăra de sufletele mărunte şi gândirile pipernicite. Bariera s-a ridicat. Dacă va pieri, are de partea lui Eternitatea. Dacă va trăda, înseamnă că-l merităm pe Iohannis.

Cu bine! Poate ne mai auzim, poate nu.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.