Acasa > Articole > Editorial > Libertatea presei îi apără pe stăpâni de libertatea cuvântului

Libertatea presei îi apără pe stăpâni de libertatea cuvântului

Iată cum descria Adolf Hitler, când nu era Adolf Hitler, presa din timpul său:

Îţi dădeai lesne seama că inteligenţa politică a mulţimii nu era destul de dezvoltată ca să găsească ea însăşi oameni capabili să rostuiască folositor viaţa. Existau mai multe şanse să vezi o cămilă trecând prin urechile acului decât să descoperi un om mare prin alegeri .


Ceea ce numim opinie publică se întemeiază doar într-o măsură cu totul neînsemnată pe experienţele personale şi pe cunoştinţele indivizilor; în schimb, este în mare parte provocată de ceea ce numim informare.


Şi partea cea mai însemnată îi revine presei. Ea îşi asumă munca de informare. Devine un fel de şcoală pentru adulţi. Numai că acest învăţământ nu este în mâinile statului, ci în ale celor influenţi.


Fiind încă tânăr, avusesem, chiar la Viena, ocazia să mă apropii, muncind, de proprietarii şi fabricanţii de idei ai acestei maşini de educat poporul. Mai întâi am fost uimit de scurtul răstimp de care are nevoie această putere pentru a crea o opinie determinată, chiar dacă aceasta este cu totul contrară ideilor şi aspiraţiilor celor mai reale ale comunităţii.


În câteva zile, presa ştie să facă dintr-un amănunt ridicol o afacere de stat de mare importanţă şi invers, într-un timp la fel de scurt, să fie date uitării probleme vitale, până le şterge complet din mintea şi memoria poporului.


În câteva săptămâni, sunt scoase, ca prin minune, din neant, anumite nume, legând de ele, printr-o amplă publicitate, speranţe extraordinare, creîndu-le, în sfârşit, o popularitate la care un om cu adevărat valoros nu poate nădăjdui într-o viaţă; nume de care cu o lună înainte nu a auzit nimeni sunt lansate pretutindeni, pe când fapte vechi şi bine cunoscute, privitoare la viaţa statului sau la viaţa publică, pe deplin sănătoase, sunt înmormântate în acelaşi timp; ba chiar, uneori, astfel de nume fuseseră rostite cu ocazia unor asemenea turpitudini încât părea că trebuia mai degrabă să rămână legate de amintirea unei josnicii sau a unei ticăloşii fără seamăn.


Brusc, din sute de pubele, sunt revărsate simultan cele mai josnice şi mai neruşinate calomnii pe hainele unui om de onoare.
Aceşti escroci ai opiniei nu se dau în lături de la nimic ca să-şi atingă scopurile odioase. Ei ajung să se amestece în cele mai secrete treburi de familie; scotocesc până când instinctul lor de râmători îi ajută să găsească vreun jalnic eveniment capabil să-i dea victimei lovitura de graţie.


Dacă nu găsesc absolut nimic, cu tot flerul lor, nici în viaţa publică, nici în viaţa particulară, voinicii recurg la calomnie, ferm convinşi nu numai de faptul că, în ciuda numeroaselor retractări, tot va rămâne câte ceva, ci şi că, atunci când ecoul cu o sută de guri îşi va desăvârşi opera cu complicitatea câtorva ziare, toate protestele victimei vor rămâne, de cele mai multe ori, fără efect. Mai departe bat câmpii despre o formă de onoare cu totul specială, onoarea de gazetar.


Iată banda care fabrică opinia publică din care se vor naşte apoi parlamentarii, ca Venus din spuma valurilor
”.

Acest gen de libertate a presei a fost sita care a cernut chipul lui Hitler pe harta Germaniei, apoi pe aceea a Europei şi continuă să cearnă şi la noi chipuri gen Băsescu şi compania.

Libertatea presei are soarta celuilat principiu utopic: „Poporul suveran”. Unde unul e mai suveran decât altul. Totul se confiscă pe lumea asta. Libertatea presei este libertate cuvântului, confiscată, privatizată, manipulată.

Libertatea Presei îi apără pe oligarhi, samavolnici, dictatori, de adevărurile clamate de libertatea cuvântului.


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.