Acasa > Articole > Editorial > Lumea ca lume

Lumea ca lume

 

 

Nu exista puternic al zilei care sa nu fie in slujba altor puternici mai vechi si mai puternici. Statul de drept este ultima gaselnita in materie de eternizare a inegalitatii…

Nu devii erou fiindcă îţi propui să te faci erou; la fel e şi-n poezie, şi-n geniu – nu devii geniu fiindcă îţi propui să te faci geniu; şi-n pictură e la fel, şi-n sculptură, în muzică, adică în domeniile care presupun o anume alcătuire a celulelor în plămada din care eşti făcut; nu orice celulă conţine sămânţa geniului; sau a martirului, a vizionarului, a strategului, a dictatorului, a inventatorului… Nu toţi suntem Copernic, Arhimede, Kepler, Einstein, Hitler, Petrache Lupu de la Maglavit, Ioana d’Arc… Întrebarea e : noi care ne naştem fără predestinare, fără Cauză,  fără menire, cum trebuie să trăim ? Sau mai exact, de ce-am trăi cinstit? Ce câştig am avea din asta? Am trăi mai confortabil? Am fi mai fericiţi? Am fi feriţi de bolile mizeriei? Am fi mai liberi, am fi scutiţi de umilinţe, jigniri, împilări? Cine sunt învingătorii în toate lumile care au fost şi-n toate câte există? Nici măcar cei puternici, nici măcar cei deosebit de inteligenţi. Veşnic, triumful a fost şi este de partea celor samavolnici, a bunului plac, a celor care au încălcat normele, legile, tradiţiile, cutumele, morala, dogmele – pe numele lor folcloric: a şarlatanilor. Sau academic, a celor care s-au adaptat cu orice preţ. Cinstea-i pentru  cei săraci cu duhul, pentru boi.  Nimeni, vreodată, n-a ajuns în vârf fără să fi înşelat, trădat, fără să fi slujit minciuna, capriciul stăpânului, fără să fi beneficiat de sănătoasa laşitate. Nu există puternic al zilei care să nu fie în slujba altor puternici mai vechi şi mai puternici.

Nu belşugul i-a făcut pe oameni mai buni, nu bogăţiile i-au făcut milostivi; mila – virtutea curvelor. Oamenii au năzuit la bunătate după războaie, cutremure, tsunami, tragedii. Bunătatea le-a trecut fără să bage de seamă. Curăţenia râvnită le-a fost repede confiscată de şarlatani, de cei care au ştiut să se adapteze pe o treaptă mai sus.

Şi din tragedie în tragedie, iată-ne în statul de drept. Visul de aur al sclavului, al iobagului, al truditorului. Confiscat şi el, obligatoriu confiscat şi el, după regula milenară, de cei care s-au adaptat rapid, de şarlatanii pe care-i numim oameni politici, magnaţi de bine, proprietari cu transmitere din tată-n fiu. Statul de drept este ultima găselniţă în materie de eternizare a inegalităţii.

Şi-atunci ? Noi, cei născuţi din sămânţa mulţimilor, ce facem ? Furăm şi noi, ne descurcăm, înşelăm, râvnim, ca de-o sămânţă mai pricăjită, şi câtă vreme avem ce fura şi pe cine păcăli şi înşela, câtă vreme avem ce învârti, ne uităm la cei de sub noi cu dispreţ : dacă eşti prost, suferă, de mine să nu te legi !

Întors pe partea sa vizibilă, statul de drept este împărăţia în care bunul plac  este conservat în instituţii şi legiferat în coduri; păzit de poliţie, servicii speciale, curţi constituţionale, parchete.

Trăim într-o lume a minciunii ; minciuna e-n noi, fără scăpare. Perfidia ne este bibilie şi pofta de avere – forţa motrice.

Statul de drept va pieri ca tot ce-i pieritor. Şi alţi şarlatani vor confisca nou-născutul. Şi aşa mai departe. Până ce nu va mai fi caşcaval de râvnit şi de împărţit.

 

P.S. Expresia lumea ca lume a fost foloasită prima oară în presă, ca titlul şi supratitlu, de Adrian Păunescu.   

 

      

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.