Acasa > Articole > Editorial > Mi-e frică de Iohanis

Mi-e frică de Iohanis

A fost o primă contrarietate: un operator de televizune încerca să lucreze cadrul în care urma să aibă loc interviul cu domnul primar al Sibiului. O lucrare tehnică; locul era îngust; operatorul avea nevoie de un unghi favorabil. A intrat domnul Iohannis; a privit; a dat din cap nemulţumit; într-o clipă a răsturnat tot ce gândise operatorul în favoarea unui interviu în condiţii „normale”.

Şi a fost a doua contrarietate: la Paris, preşedintele, acum, al României s-a dezbrăcat de pardesiu; era pe aeroport, în faţa maşinii; portiera maşinii era deschisă, putea să-şi lasă îmbrăcămintea pe bancheta din spate, cum, am aflat ulterior, că a făcut odată, nu ştiu unde, Barak Obama.Domnul Iohannis s-a supărat că nu are cine să-i ia pardesiul şi l-a aruncat, nerovs, pe maşină. Abia atunci a intervenit unul dintre slujbaşi şi a pus lucrurile la punct.

A treia contrarietate a venit aproape imediat: Senatul României a respins cererea DNA de a începe urmărirea penală a lui Varujan Vosganian: drept asigurat de Constituţia României- Poate era mai bine să nu fi făcut asta, dar o făcuse: şi o făcuse constituţional. Preşedintele s-a arătat indignat, şi nu oricum, ci afirmând sentenţios că senatorii, parlamentarii n-au priceput nimic din ordinea nouă a ţării, lăsând să se înţeleagă că domnii parlamentari încălcaseră un ordin?, o dorinţă? a domniei sale, că erau obligaţi să fi procedat invers.

Cu ce drept?, mă întrebam.

Şi, iată, întrebarea aceasta mi-a adus în memorie primele două contrarietăţi ale mele. Cea de a doua, cu dezgust: preşedintele liberal al României nu-şi manifestase atitudinea mândră (arogantă) în faţa lui Hollande sau a Angelei Merkel, ci împotriva unor servitori umili.

Din nefericire, cunosc genul de personalitate: nu aparţine unui boier plin de sine; nici unui tiran fioros; aparţine unui ins tăcut, falnic – un kaiser semidoct. O personalitate care cunoaşte un singur fel de mândrie: kaiserească. Taie şi spânzură tot ce e în josul său.Tot ce iese din cuvântul său.

Am spus „semidoct" nu pentru că semidoctismul ar fi un păcat de neiertat pentru ceea ce se cheamă impropriu un şef de ţară: semidoctismul este o primejdie când aparţine celui mândru prin funcţie, nu prin valoare. Şi când acesta e sus de tot, este o primejdie pentru poporul asupra căruia îşi exersează puterea kaiserească.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.