Acasa > Articole > Editorial > Tragedia numită stat de drept

Tragedia numită stat de drept

Câteodată, respectiv, de cele mai multe ori, după ce mi-am așezat gândurile într-un țintar al meu, aproape imediat încep îndoielile. Trăiesc sentimentul că mi-a scăpat ceva, că undeva încheieturile logicii scârțâie. De cele mai multe ori, reduc, simplific, până rămâne un desen ușor de descifrat. Desigur, pentru cineva care-și dă silința s-o facă.

În ultima vreme, de când insist pe realitatea imediată, întârziind pe contururile celor două tabere în conflict, treptat, acestea se suprapun într-un desen care nu-mi aparține. Apare și dispare. Ca o pădure care, după ce  a fost defrișată, este năpădită imediat de lăstărișuri peste care pogoară altele și altele. Geaba încerci să reții ceva. Totul este acoperit de noul val.

Iat-o pe Codruța Kövesi. Autorul desenului n-o mai vede nici el ca lumea. Și ea, ca totul în jur, iat-o – nu e!

În ultimul editorial, Ura! Poza!/ lumea întoarsă pe dos  am văzut-o, o clipă, altfel. Mai exact, altfel decât toată lumea. Împreună cu celălalt pilon al așa-zisului stat paralel, Florian Coldea, face un cuplu mai onorabil decât cel dintre Sebastian Ghiță și România Tv sau Antena3. Cei doi își văd de leafa lor, de micile ori marile privilegii. Dar care execută un rol social și politic într-o piesă scrisă în altă cultură. Pentru spectatori cu altă educație, cu gusturi deosebite. Așa se face că, în ciuda profesionalismului celui care a scris partitura, personajele sunt văzute de critică – în special, de presă și chibiții politici – de la înălțimea pipernicirii spiritului. Un ins cu bani mulți, pe deasupra și parlamentar, invită un amic să petreacă un concediu împreună la Seychelles. Amândoi servesc aceeași cauză: statul român. Doar că unul dintre ei, cel cu bani, parlamentarul, se comportă neprietenește. Se asigură cu documente cu care poate șantaja. Și chiar o face. Cel înșelat iese ponosit rău. Și așa rămâne. Glorios pe ecrane mai mult sau mai puțin, chiar mult mai puțin onorabile, se lăfăie netrebnicul. Proaspăt ras, așteptat de o țară întreagă cu sufletul la gură, nu ca să-și expună neprihănirea, ci murdăria pe gustul vulgului.

La fel, și cu Laura Codruța Kövesi. A greșit. Comite una dintre greșelile de care nu este ferită deloc elita suită în copac peste noapte. Acceptă invitația aceluiași individ bogat, parlamentarul, la Seychelles. Acesta și-a chivernisit milioanele și prin a specula onorabilitatea relației cu procurorul general. Nu se dă în lături nici de la a strânge probe compromițătoare, de șantaj. Așa cum, la rândul ei,  șefa DNA nu se abate de la datoria de magistrat și-l execută pe mizerabil pentru matrapazlâcurile pe care le punea la cale cu un stat dominat tocmai prin relațiile pe care le regiza ca un mafiot de salon.

Și revenim la scenariul în care poporul român joacă rolul cetățeanului turmentat. Un scenariu căruia obligatoriu îi acordăm prezumția de nevinovăție. România a fost primită într-o societate aleasă, neobișnuită pentru ea. Era obligată să facă o figură care să nu stârnească zâmbete condescendente. Acesta pare să fie și motivul pentru care liderii au întrezărit posibilitatea de a stăpâni un popor prin meditatori fie de două parale, fie cu sânge de slugă hoață.

Ce-au devenit servi precum Florian Coldea și Laura Codruța Kövesi urmează să judecăm abia după ce le așezăm faptele sub o lupă potrivită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *