Acasa > Articole > Interviu > Dialoguri cu Nicolae Cristache/Majorarea RCA este anti lege!

Dialoguri cu Nicolae Cristache/Majorarea RCA este anti lege!

Aşadar, poliţa RCA este mai scumpă.

– Aşadar, am început anul cu un automatism. Acela de a legifera mereu în favoarea celui bogat. Căci, o lege care să-şi merite numele, trebuie să fie dată de cei pe care i-am ales să ne gestioneze interesele în favoarea tuturor membrilor comunitaţii. În cazul poliţelor RCA, legea îi apără pe bogaţi şi-i sărăceşte pe săraci. Scumpirea poliţelor de asigurare RCA cui foloseşte? Un şofer vrednic, destoinic, bun profesionist, în general sărac, se fereşte de accidente. Vor face accidente cei gen Huidu, golanii, fiii de bani gata, aventurierii, cei care şi-au luat permisele cu şpagă. Care, oricum au bani şi pentru ei nu contează.

Adică pentru inconştientul sau teribilistul care a intrat cu maşina în tine că avea chef să facă o liniuţă, drifturi sau nu mai ştiu ce altă porcărie, iar portiera de la maşina lui, farul sau tabla costă de sute de ori mai scump decât a mea…

– Eu care conduc corect îl asigur pe proprietarul de Ferrari că are liber la accidente, societăţile de asigurări pot, iată, plăti mai mult. Zona vulnerabilă, cea mai oropsită, este zona oamenilor săraci, a celor care au o maşină pe care abia o pot întreţine, abia o pot duce de la un an la altul… Scumpirea poliţelor RCA nu ajută populaţia în nici un fel. Cei mulţi, cei săraci vor conduce ca şi până acum. Este antilege. Este o lege împotriva populaţiei. Sigur că din populaţie fac parte şi derbedeii, aici este vorba de majoritatea celor corecţi care care suportă aceste majorări din bani din ce în ce mai puţini. Această lege nu are nici o justificare.

Am citit punctul de vedere al unui asigurator. Spunea că era necesară această majorare a tarifelor poliţelor de asigurare pe considerentul că a crescut valoarea despăgubirilor acordate şi firmele de asigurări n-au de unde dacă nu majorează taxa.

– Firmele de asigurări care n-au de unde, să iasă din afacere. Rămân cele care au de unde. Au profituri de zeci şi chiar sute de milioane. Micul meseriaş care nu poate face faţă cerinţelor pieţii intră în faliment. Nu face faţă unei afaceri iese din afacerea aceea. Nu să-l ajutăm să rămână ca să-l plătească pe Huidu, cum ziceam.

– Huidu a omorât oameni şi a primit pedeapsă cu suspendare, iar de plătit plătim noi … Nu înseamnă că această lege are ca obiect să-i apere pe oameni ca Huidu, nu pe mine?Ce-ar fi de facut?

Ar fi de făcut ca toţi cetăţenii acestei ţări, care până acum au protestat de frica drobului de sare, sau pentru teme aduse dinafară, să-şi îndeplinească rostul de cetăţeni. Aşa cum guvernul are obligaţia de a-şi onora rostul de ales în fruntea obştii, cetăţeanul are obligaţia de a fi cetăţeanul care a ales. Să ceară aleşilor lui să explice de ce noul impozit afectează pe cel sărac şi favorizează pe cel bogat. Are la dispoziţie protestul, greva civilă… Concret, constituţional, nu doar prin lamentări electorale pe facebook. Sau, de ce nu, deşi poate să pară utopie, o posibilă soluţie ar fi ca nimeni să nu-şi cumpere poliţa RCA cel puţin şase luni de zile. Evident, asta însemînd ca toţi şoferii să conducă mai prudent.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *