Acasa > Articole > Investigatii > Escrocherii cu case ANL la Primăria lui Onţanu

Escrocherii cu case ANL la Primăria lui Onţanu

 

Doi escroci de calibru ar putea să scape de închisoare doar pentru că cea mai mare parte a victimelor pe care le-au făcut încă nu au habar că au fost înşelate. Trecînd peste faptul că în cele mai multe cazuri judecătorii consideră că în cazul înşelăciunilor nu este necesară arestarea, deoarece inculpaţii „nu prezintă pericol social”, de această dată anchetatorii speră ca prin identificarea păgubaşilor să poată restitui sumele cu care aceştia au fost înşelaţi şi fac un apel la cei care ştiu că li s-a promis o casă ANL în sectorul 2 să vină să depună plîngere.

Poliţiştii de la Biroul investigaţii Criminale al Secţiei 9 au avut nevoie de patru luni pentru a documenta activitatea infracţională a escrocilor Nicolae Laurenţiu, 36 de ani şi a Gabrielei Stan, 44 de ani. O vreme, cei doi au fost căsătoriţi. Apoi au divorţat, dar au continuat să locuiască împreună într-un apartament din Bulevardul Ferdinand, aproape de zona Bucur Obor. Tot in această zonă se află şi Primăria sectorului 2. Şi tocmai de aici le-a venit ideea escrocheriilor.

Modus operandi

Aproape că nu era zi lăsată de Dumnezeu în care măcar unul dintre cei doi să nu fie prezent, încă de la prima oră, în preajma ghişeului Registratură. Aici veneau cei mai mulţi oameni care voiau să depună o cerere pentru locuinţă. Bine îmbrăcaţi şi cu limbaj civilizat, concubinii intrau în vorbă cu petiţionarii. Potrivit anchetatorilor, cum aflau că omul are nevoie de casă, Laurenţiu şi Stan îşi începeau numărul: „Da’ n-ai vrea o casă ANL? Că uite, Onţanu (primarul sectorului 2 – n.a.) mai are cîte ceva, mai construieşte, ar fi mai uşor de rezolvat. Şi e şi mai ieftin. Nu gratis, dar mai ieftin”. În mare, cam aceasta era „placa de deschidere”.

Odată legată, discuţia era continuată la o cafea tocmai în cafeneaua de la parterul Primăriei, cafenea care, de altfel, are o uşă de acces chiar în instituţia păstorită de Onţanu. Aşa se şi explică faptul că, nu de puţine ori, aici puteau fi întîlniţi funcţionari ai Primăriei pe care cei doi escrocii îi salutau ca şi cum s-ar fi cunoscut de multă vreme.

Urmau alte întîlniri, de data aceasta pe holurile Primăriei, unde doritorii de case îi revedeau pe funcţionarii „cunoscuţi” anterior, ceea ce le întărea convigerea că le-a pus Dumnezeu mîna în cap. Mai ales că „oamenii providenţiali” ştiau să le spună şi ce documente trebuie să conţină dosarul şi, nu de puţine ori, s-au ocupat chiar ei de depunerea documentelor cu pricina. Prin urmare, nimeni nu a ezitat, cînd a venit momentul, să le încredinţeze diferite sume de bani Gabrielei Stan şi lui Nicolae Laurenţiu, în schimbul promisiunii că vor obţine case ANL.

Mai mult, o parte dintre victime au întocmit contracte de împrumut prin notariat sau chitanţe de mînă cu escrocii în schimbul promisiunii că, după obţinerea locuinţei, acestea vor fi anulate.

Fapte multe, victime puţine

Pînă acum, poliţiştii şi procurorii au reuşit să demonstreze că cei doi au înşelat 11 persoane, cu suma totală de 35.700 de euro, 21.100 de lei şi 500 de USD. De asemenea, cu ocazia unei percheziţii ce a avut loc la locuinţa celor doi au fost ridicate mai multe medii de stocare (laptop, PC, memory-stick-uri şi CD – uri) în vederea efectuării unei percheziţii informatice, dar şi un număr de 61 contracte de împrumut sau chitanţe de mînă cu diverse persoane, pentru sume cuprinse între 2.000 şi 20.000 de euro.

Acum, Gabriela Stan şi Laurenţiu Nicolae au mandate de arestare pentru 29 de zile sub acuzaţia de înşelăciune, dar anchetatorii fac apel la persoanele care ştiu că au intrat în contact cu cei doi în vederea obţinerii de locuinţe ANL să se prezinte pentru a depune plîngere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.