Acasa > Articole > Investigatii > Exclusiv: povestea "Omului pădurii" şi semnele ei de întrebare

Exclusiv: povestea "Omului pădurii" şi semnele ei de întrebare

 

În acte se numeşte Eugen Nicolae Galeş. Presa l-a botezat „omul pădurii”, iar autorităţile i-au lipit eticheta „deosebit/extrem de periculos”. Cum s-a ajuns la această etichetă nu poate să explice nici un reprezentant al legii. Toţi spun că e vorba despre „speculaţii de presă”, uitînd că ziariştii şi-au luat primele informaţii despre Eugen Galeş tocmai de la ei – de la poliţişti, procurori, judecători şi cei din sistemul Penitenciar-, pe 9 martie 2011, după ce Galeş a evadat din incinta Judecătoriei dîmboviţene Moreni. A rezistat, din nou, în libertate, aproape o lună de zile. Acum, pe lîngă faptele pentru care era închis, va trebui să dea socoteală şi pentru evadare. Aceasta este singura acuzaţie pentru care există probe şi dovezi împotriva lui, deşi i se pune în cîrcă săvîrşirea mai multor fapte de violenţă.

Acuzaţii

Evadarea lui Eugen Galeş a fost o nouă „mană cerească” pentru presă. În martie, cînd a evadat din sediul Judecătoriei Moreni, morişca s-a pus în mişcare imediat. Primele informaţii au venit chiar de la Direcţia Generală a Penitenciarelor sub forma unui comunicat semnat de directorul general al acestei instituţii, chestorul de penitenciare Ioan Băla. De aici rezulta că deţinutul avea de ispăşit două condamnări, ambele date de Judecătoria Buzău, şi că de anul trecut era cercetat de procurorii buzoieni pentru presupunerea că în anul 2010 ar fi omorît două persoane de pe raza localităţii buzoiene Năieni; o mătuşă de-a sa, în vîrstă de 71 de ani şi un vecin de 34 de ani.

 

Deosebit/extrem de periculos

 

În toate relatările presei imaginea lui Eugen Galeş a fost asociată cu expresiile „deosebit sau extrem de periculos”. Se spunea, în continuare, că după ce a stat ascuns mai mult de şapte ani prin pădurile din zona Buzăului, a fost capturat cu mare greutate şi ar fi încercat să se apere cu o furcă de zecile de mascaţi ce l-au înconjurat în momentul capturării. Dar cum s-a ajuns la concluzia că este deosebit/ extrem de periculos tot nu avea nimeni un răspuns.
Contactat telefonic de „Sentinţa”, Doru Becheru, purtător de cuvînt la Penitenciarul Mărgineni, a declarat după evadarea din martie 2011. „De ce era considerat periculos? Păi nu ştiu, avea mai multe abateri”. Despre ce fel de abateri este vorba, deşi se consemnează obligatoriu în dosarul deţinutului, Becheru a arătat: „Nu am abilitatea să dau relaţii”. „Era ţinut în cătuşe şi cu lanţuri la picioare? Exista vreo indicaţie a Judecătoriei Moreni în care să se precizeze că deţinutul este deosebit sau extrem de periculos? Cum a ajuns să fie considerat astfel?”, am întrebat purtătorul de cuvînt al Judecătoriei Moreni, judecătorul Ramona Cordescu. „Nu ştiu ce să vă spun, de ce era considerat periculos. Ştiu sigur că nu era ţinut încătuşat permanent. (Dovadă însăşi faptul că a putut să evadeze – n.a.). Şi mai ştiu că acum fusese adus la instanţă pentru judecarea cererii de contopire a celor două pedepse primite în 2000 şi în 2001. În acei ani Judecătoria Buzău l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni pentru violare de domiciliu şi, apoi, pentru loviri. Acum, înainte de evadare, cînd s-a judecat cererea de contopire a pedepselor, nu am fost eu preşedinte de şedinţă, dar la un moment dat, cînd l-am avut şi eu la un termen de judecată, mi s-a părut mai curînd bolnav, oarecum dus”.

Poate, a mai precizat Becheru de la Penitenciarul Mărgineni, este considerat periculos pentru că la data de 19.07.2000 a omorît-o pe mătuşa lui, Ecaterina Galeş. După ce a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele i-a dat cu o piatră în cap pînă cînd victima şi-a pierdut viaţa, aşa cum rezultă din actele de la dosar. Tot aici se arată că atunci ar mai fi omorît şi un vecin în vîrstă de 34 de ani. Oricum, aceste două dosare au fost conexate şi se află în cercetare la Procuratura Buzău, de anul trecut”.

De ce abia de anul trecut dacă faptele au fost comise în anul 2000? Nici cei de la penitenciar, nici poliţiştii, nici procurorii, nici judecătorii nu au putut sau nu au fost „abilitaţi” să dea un răspuns.

 

Mama crede în nevinovăţia fiului

 

Aşa cum rezultă din acte, Eugen Galeş a primit prima condamnare pentru violare de domiciliu. Împreună cu fratele lui s-a ales cu o reclamaţie făcută de un unchi (fratle tatălui) din comuna Năieni. Tînărul a considerat că este nedrept ce i se întîmplă şi a luat calea codrului. De atunci şi pînă în aprilie 2010, cînd a fost arestat, nimeni nu pare să mai fi ştiut de el. Ce a mîncat, ce a băut, de cîte ori a fost nevoit să înfrunte fiarele pădurii, cum a răzbit prin ploi şi geruri, cum a scăpat de arşiţa soarelui? Şi multe, multe alte întrebări, fiecare însemnînd un chin prin care a trebuit să treacă fugarul.

Eu, ca mamă, îmi luasem adio de la el. Era normal după atiţia ani în care nu mai ştiam nimic despre el”, spune, printre lacrimi, la telefon Elena Galeş, mama celui ce a fost numit omul pădurii, la numai o zi după evadarea acestuia de la Judecătoria MJoreni. „Da, mamă, încă plîng. Abia au plecat poliţiştii de la mine. Au mai venit o dată să-l caute şi au răscolit tot pe-aici. Ei nu înţeleg că băiatul meu n-ar veni nici acum acasă, cum n-a venit nici atunci, atîţia ani, înainte să-l aresteze. Dar l-au arestat degeaba, puteţi să mă credeţi. El n-a fost niciodată un copil rău cu mine. Am patru copii; doi băieţi şi două fete. Au crescut singuri, că eu eram la servici. Dar Eugen, al treilea dintre ei, n-a făcut rău niciodată. Un copil care face rău, automat îmi face rău şi mie. Mi-ar fi şi mie frică de el. Doar că el a fost întotdeauna puţin altfel. Cînd era mic nu a vrut să meargă la creşă şi la grădiniţă. Zica: lasă că stau eu cuminte şi mă joc singur. Şi aşa făcea. Niciodată nu a ieşit din casă înainte să vin eu de la servici. Că noi am stat multă vreme în Buzău, aveam apartament cu două camere. Şi el stătea singur în casă. Ştiu ce am crescut. Ba, pe la vreo 12 ani, el era cel care mă ajuta cel mai mult. Învăţase de la mine şi el făcea mîncare şi pentru el şi pentru fraţii lui şi se ocupa de gospodărie. Numai cumnatul meu, Ilie Galeş, ne-a făcut nouă tot răul ăsta. Cumnatul meu, care a stat o grămadă de vreme la noi acasă şi dormea chiar în pat cu Eugen. Şi pe el şi pe cel mare, Valentin, cumnatul mi i-a băgat la puşcărie. El e mecanic auto şi aşa s-a împrietenit cu Pană, preşedintele Tribunalului Buzău. Cumnatul Ilie şi cu familia lui toată viaţa lor n-au ştiut să facă decît rău. Şi judecătorul ăsta, pană, i-a judecat şi i-a condamnat din prim.Totul. Valentin s-a dus şi şi-a făcut pedeapsa, dar Eugen a plecat de-acasă. Pentru că nu e vinovat.Şi n-am mai ştiut nimic de el.

 

Ăştia mă omoară cu bătaia!

 

Acuma zice că şi-ar mai fi omorît o mătuşă şi pe încă un băiat de-aici, de pe coastă. Mătuşa asta a lui, bătrînă deh, avea 70 de ani. N-am nimic cu nimeni şi despre morţi numai bine, dar – să mă ierte Dumnezeu -, ştie toată lumea: era singură şi venea la ea fel de fel de bărbaţi. Dar nimeni nu şi-a bătut capul. Au zis că e Eugen al meu, că el i-a omorît pe ăştia şi gata. Aşa a rămas. Copilul ăsta nu e-n stare de aşa ceva! Dar ce poţi să faci? Sîntem furnici. Pune piciorul pe noi şi ne omoară. Şi numai el ştie ce-a tras după ce l-au arestat. Că eu n-am avut putere să merg la el la puşcărie, dar s-a dus fratele lui. Şi mereu îi spunea băiatu’:Mă, ăştia mă omoară din bătaie. Mă bate într-una”.

 

Şi nu-i de mirare că deţinutul se plîngea. E suficient să vezi cum l-au aranjat mascaţii în momentul capturării din 2010 pentru a şti ce-l aştepta departe de ochii lumii. Fireşte că părea „dus” după mai bine de şapte ani petrecuţi în sălbăticie. Dar în cazul lui Eugen Galeş nu s-au găsit cele necesare – ori nu s-a găsit de cuviinţă?-, pentru a se stabili care este starea lui mintală şi, eventual, acordarea unui tratament.

 

Turnat de pădurar

 

Şi iată că a urmat evadarea din 9 martie. Şeful Direcţiei Generale a Penitenciarelor a dispus deîndată sancţiuni pentru toţi cei care aveau funcţii de comandă sau care făceau parte din escortă şi/sau le-a făcut plîngeri penale pentru neglijenţă în serviciu şi neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu. În paralel, sute de poliţişti, jandarmi etc au împînzit pădurile din Dîmboviţa în căutarea lui Eugen galeş. Au folosit inclusiv elicopterul dotat cu cameră de termoviziune şi cîinii de urmărire. Inutil. Cei aproape zece ani petrecuţi în pădurile din judeţul Buzău l-au învăţat pe Eugen Galeş cum să devină „invizibil”. I-au venit de hac foamea şi frigul. Duminică, în jurul orei 14.30, a fost găsit din întîmplare de pădurarul din localitatea Ocniţa. Dormea la soare, pe un strat de frunze. S-a furişat la cîţiva metri şi a chemat cîţiva săteni în ajutor, apoi a alertat Poliţia.
Cuarjoşi nevoie mare, cel puţin zece mascaţi s-au înfiinţat la „locul faptei” în doi timpi şi trei mişcări. Din fericire cineva a avut inspiraţia să filmeze momentul şi să-l pună pe youtube(vezi clipul preluat de pe www.adevărul.ro). Încătuşat pe ritmuri de „morţii mă-tii!, băgami-aş … în mă-ta”, Eugen Galeş a fost mai mult tîrît pînă la dubă. Nu înainte de a fi bătut, din nou, pînă la sînge.

 

PROVOCARE


Credeţi că va observa vre-un reprezentant al autorităţilor abuzurile şi fărădelegile săvîrşite împotriva unui om bolnav, flămînd, hăituit şi lipsit de apărare?

 

În altă ordine de idei, cel puţin deocamdată, declaraţiile autorităţilor se bat cap în cap cu cele ale mamei lui Eugen Galeş, referitor la anul în care acesta ar fi comis cele două crime. În timp ce Doru Becheru afirmă, aşa cum arătam mai sus, că faptele s-ar fi petrecut în anul 2000, atît mama învinuitului cît şi presa locală le situează la nivelul anului 2010.  Pînă la urmă cînd s-or fi petrecut faptele? Este, cu adevărat Eugen Galeş, asasin feroce?  Evident, întrebările nu se opresc aici. Cine şi cînd va da răspunsurile corecte…?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.