Acasa > Articole > Investigatii > Lucian Manuel Ciubotaru, un PNL-ist destoinic

Lucian Manuel Ciubotaru, un PNL-ist destoinic

PNL are numai oameni unul şi unul. Dar printre cei mai de seamă se află deputatul băcăuan Lucian Manuel Ciubotaru. Astăzi el a fost readus în atenţia opiniei publice de către procurorii DNA – Serviciul Teritorial Bacău, care l-au trimis în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, alături de un medic legist. Aceasta, însă, nu este nici prima, nici singura întîlnire a politicianului cu organele judiciare.

Prietenul la nevoie se cunoaşte

Aşadar, zice comunicatul DNA, „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a inculpaţilor:
BĂDĂRĂ MARCEL, medic legist în cadrul Serviciului de Medicină Legală Bacău, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă,
CIUBOTARU LUCIAN – MANUEL, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 15 februarie 2016, inculpatul Ciubotaru Lucian, deputat în Parlamentul României, la solicitarea unui coleg de partid, a luat legătura cu medicul legist Bădără Marcel şi i-a solicitat acestuia să intervină pe lângă angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru ca aceştia să consemneze pe un buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei, valori situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, lucru cu care legistul a fost de acord. Buletinul de analize respectiv îl privea pe un prieten al colegului de partid din care făcea parte şi Ciubotaru Lucian. La data de 12/13 februarie 2016, persoana respectivă fusese oprită în trafic de organele de poliţie şi testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru a fi emis acel buletin, în condiţiile arătate mai sus, inculpatul Bădără Marcel a pretins suma de 1.000 euro, afirmând că aceasta va fi remisă către doi angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Bacău, primind în aceeaşi zi, prin intermediul inculpatului Ciubotaru Lucian, suma de 4.500 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză
”. De ce s-o fi gîndit colegul să apeleze tocmai la Ciubotaru? Poate pentru că s-a dovedit

Un gospodar cum altul nu e

La data intrării în parlament (2012) Lucian Ciubotaru avea o avere (în imobile şi bijuterii) estimată la aproximativ 600.000 de euro, fiind catalogat drept unul dintre cei mai bogaţi deputaţi români. Deşi salariul său, împreună cu al soţiei, cel puţin aşa cum rezultă din declaraţia de avere pentru anul 2015, abia depăşea 70.000 de lei pentru tot anul 2014, Ciubotaru a reuşit nici mai mult nici mai puţin decît să împrumute firma la care este acţionar majoritar, cu 71% – Vinalcool S.A. Bacău – cu nu mai puţin de 555.800 de lei. Da, lei grei, sau, cum li se mai spune, RON. Alţi 164.500 de lei i-au fost împrumutaţi de Ciubotaru firmei Unirea Iteşti Bacău, firmă la care el este acţionar unic.
Dar pe lîngă cele două firme, actualul deputat s-a dovedit şi un gospodar destoinic de-a lungul vremii. Conform declaraţiei de avere de pe site-ul Camerei Deputaţilor, în perioada 1992 – 2013 a devenit, împreună cu soţia, proprietar a 86.022 hectare de teren, cea mai mare parte în satul băcăuan Iteşti, dar şi a şapte locuinţe. Şi nu se putea altfel. Pentru că dintotdeauna a părut

Predestinat pentru a fi şef

Dacă e să analizezi CV-ul lui Lucian Ciubotaru, ajungi lesne la concluzia că norocul i-a stat mereu în preajmă. Născut la 17 iunie 1969, în 2008 a devenit licenţiat în Economie şi Afaceri Internaţionale al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Sociale şi Politice Sibiu. Dar activităţile importante i s-au potrivit mănuşă încă din 1990. Acelaşi CV arată un parcurs demn de invidiat:
Date biografice
• Data şi locul naşterii: Născut la data : 17.06.1969
• Stare Civilă: Căsătorit : CIUBOTARU GABRIELA
• Copii: CIUBOTARU TRAIAN-IOAN, CIUBOTARU MIHAI-ALEXANDRU
Studii şi specializări
• 2008 – Licenţiat în Economie şi Afaceri Internaţionale, Facultatea de Ştiinţe Economice, Sociale şi Politice Sibiu
Activitate profesională
• 1990-1994 – Administrator Reprezentanţa DeFonseca
• 1994-1995 – Director Comercial S.C. AGROINCREST S.A. Bacău
• 1995-1998 – Preşedinte C.A./Director General S.C.AGROINCREST S.A. Bacău
• 1998-2009 – Administrator societate comercială
• 2009-2012 – Preşedinte C.A. S.C. VINALCOOL S.A. Bacău
Funcţii, activităţi într-un partid politic
• 1992-1993 – Membru B.P.J. – P.N.L. – C.D.
• 1993-prezent – Membru P.N.L. – Organizaţia Bacău
• 1999-2003 – Membru B.P.M. al P.N.L. Bacău
• 2003-2010 – Membru B.P.J. al P.N.L. Bacău
• 2010-prezent – Vicepreşedinte B.P.J. al P.N.L. Bacău
Funcţii, activităţi într-o organizaţie sindicală, patronală etc.
• 2010-prezent – Membru al Centrului Economic German din Moldova – DWCM
Funcţii, activităţi într-o organizaţie din administraţia publică centrală sau locală
• 2006-2008 – Consilier Local Bacău
• 2008-2012 – Consilier Local Bacău
• Aprilie 2012- prezent – Membru Consiliul Judeţean – Preşedinte C.U.
– Membru ATOP – Comisia de coordonare,situaţii de urgenţă şi pentru petiţii
Iar faptul că Lucian Ciubotaru este foarte competitiv s-a demonstrat şi la Camera Deputaţilor, unde este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (din feb. 2013), dar şi în (atenţie!) Comisia pentru afaceri europene. Şi cum să nu conteze această comisie cînd are

O soţie specializată în fraudarea de fonduri europene

Cum spuneam la început, Lucian Ciubotaru este un client ceva mai vechi al organelor judiciare. Prima „ciocnire” a avut loc chiar la scurtă vreme după ce a devenit deputat. Aşa cum informează „România liberă”, în noiembrie 2012, „Lucian Manuel Ciubotariu, mult timp mâna dreaptă a primarului băcăuan Romeo Stavarache, a ajuns în boxa acuzaţilor prin interpuşi: DNA Bacău i-a trimis în judecată soţia, Gabriela Ciubotariu, director general la Inter Print SRL, dar şi una dintre firme, Inter Print, ca persoană juridică, pentru obţinerea ilegală a 162.000 de euro din fonduri europene… Dosarul DNA pune sub semnul infracţionalităţii toate licitaţiile şi contractele câştigate de Inter Print de la Primăria Bacău. În 2007, firma a furnizat municipalităţii tipizate şi imprimate în valoare de 2,3 miliarde lei vechi. În 2008, Inter Print a tipărit buletine de vot la alegerile locale de 3,9 miliarde lei vechi. Felicitările trimise alegătorilor de Paşte şi de Crăciun în mandatul Stavarache au fost tipărite tot de Inter Print. La fel şi publicaţia „Mesagerul”, editată în ultimii trei ani, din banii băcăuanilor, de Consiliul Local (CL) şi Primărie. Anual, pentru un tiraj de 600.000 de exemplare, Inter Print a încasat 1,78 miliarde lei vechi. Inter Print a vândut Primăriei şi 23.000 de mături pentru 400 milioane lei vechi, livrate din comuna Iteşti de către tatăl său, Vasile Ciubotariu”.
Iar necazurile nu s-au oprit aici. La începutul anului trecut, tot procurorii DNA l-au avut în vizor pe Lucian Ciubotaru, potrivit presei locale, în „Dosarul Retrocedărilor”, dosar în care prinţul Gheorghe Paltin-Sturdza este acuzat că ar fi apelat, în 2013, la două grupări politice diferite, PSD şi PNL, pentru sprijin în punerea în posesie a 43.227 hectare de pădure. Anterior, prinţul obţinuse o sentinţă de retrocedare cu sprijinul deputatului Ioan Adam, care ar fi dat mită unui judecător. Ziariştii băcăuani mai scriu că au apărut <<noi amănunte care relevă încercarea de cooptare în „Jaful pădurilor” a grupării din PNL Bacău conduse de deputatul Lucian Manuel Ciubotaru. Potrivit stenogramelor publicate de Evenimentul Zilei, el este numit „Ciuboţică” şi „Ciubotă”, în discuţiile dintre deputaţii Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc şi prinţul Paltin-Sturdza. Deputatul Ciubotaru ar fi avut mai multe întâlniri cu prinţul>>.

Ce urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.