Acasa > Articole > Investigatii > Rechini imobiliari, la un pas de a pune mâna pe sediul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului

Rechini imobiliari, la un pas de a pune mâna pe sediul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului

Sediul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST), un simbol al luptătorilor anticomuniști, se află în pericol de a fi evacuat din cauza unei „mașinațiuni” a unor persoane care au lucrat cu fosta Securitate. Fostă casă conspirativă, în imobil au locuit Tudor Arghezi și Valentin Ceaușescu. În mod ciudat, partea de casă în care se află institutul este revendicată de urmașele unei femei care nu a lăsat imobilul prin testament, dar sunt susținute, în instanță, de avocați școliți în anii 80, implicați și în alte cazuri de restituiri ale unor proprietăți. Cercetătorii au descoperit că în actul de vânzarecumpărare prezentat instanței apare un nume fi ctiv, de colaborator al fostei Securități, iar documentul prezintă caracteristicile unui fals grosolan. „Evenimentul zilei” a afl at o informație de ultimă oră care ar putea schimba soarta acestui proces: soțul „moștenitoarei” a declarat, în scris, că este vorba despre un imobil de la o altă adresă.    

Într-o discuție cu profesorul Radu Ciuceanu, directorul INST, el a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că „acest proces putea să aibă un final încă de la primele înfățișări în fața instanței, dacă se luau în considerare câteva informații care puteau pune capăt cazului”. În fapt, istoricul și cercetătorul care a pus bazele acestui institut devoalează modul în care s-a ajuns ca imobilul de pe strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 16, din cartierul Dorobanți, o clădire care a fost sediu conspirativ al Serviciului Special de Informații (SSI), precursorul regal al Direcției Generale a Securității Poporului, apoi Departamentul Securității Statului, să fie la un pas de a intra în posesia moștenitorilor unui fost colaborator al Securității. „Așa cum reiese din cercetările noastre, este o afacere a fostei Securități, condusă, atunci, de Teohari Georgescu. Practic, o doamnă din Ploiești, presupusă cumpărătoare, a fost folosită ca și paravan într-o afacere în care vânzătorul, Horowitz, nu există, așa cum a confirmat și Federația Comunităților Evreiești din România care a comunicat că în evidențele sale nu a fost nici un mare industriaș cu acest nume. Pare, mai degrabă, un nume conspirativ folosit de serviciile secrete”, a subliniat profesorul Ciuceanu.

 

Moștenitoare „de carton”

 

INST a fost chemat în judecată, în anul 2007, pentru evacuare, de către niște moștenitori aparent fictivi care susțin că mama lor ar fi cumpărat vila de la un anume cuplu, Etty și Saul Horowitz, pe 20.03.1948. Așa zisa proprietară, Zoe Georgescu, de profesie casnică, a murit în 2001. Conform celor declarate de avocați în fața instanței, femeia ar fi lăsat moștenirea fiicelor sale, Mariana Teodorescu și Angela Simona Georgescu. În testamentul aflat la dosarul cauzei, însă, apare doar o casă modestă de la marginea orașului Ploiești, nu și vila din Cartierul Dorobanți. Cu toate acestea, „moștenitoarele” au prezentat un act de vânzare cumpărare prin care casnica Zoe ar fi cumpărat, contra unei sume fabuloase, o parte din casă: „Apartamentul numărul 1, de la etajul 1 din imobilul situat în strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 16 (parcul Mornand), împreună cu cota de teren de 58,12% aferentă acestui apartament, adică 140 mp”. Conform documentului, imobilul ar fi fost construit în anul 1946 iar prețul tranzacției ar fi fost de 1,5 milioane de lei.

 

INST: „Falsuri flagrante”

 

În 1948, ne explică profesorul Radu Ciuceanu, prețul era exorbitant, iar o asemenea prestație era imposibil de executat. „Vorbim de 1,5 milioane de lei pretins a fi plătiți cash, după doar 5 luni de la stabilizarea monetară, din august 1947, unde schimbul în moneda nouă a fost extrem de restricționat și pus sub supravegherea autorităților”, a explicat președintele INST. El subliniază și un alt aspect grav, descoperit de cercetătorii institutului, dar neluate în seamă de judecători: actul de vânzare-cumpărare are suspiciuni clare de fals. „Pe acel act, spre exemplu, sunt aplicate timbre cu chipul Regelui Mihai. Or, pe documentele oficiale, după abdicarea din 1947, nu se mai puneau timbre cu chipul Regelui Mihai, ci cu o stemă, asemănătoare cu cea folosită, ulterior, de Partidul Comunist Român”, ne-a explicat profesorul Ciuceanu. Reprezentanții Institutului au solicitat instanței verificarea semnăturilor de pe documentele care au stat la baza acestei afaceri, printr-o expertiză criminalistică, pe baza unor dovezi istorice, însă probele aduse au fost refuzate. „Sunt neconcordanțe flagrante între semnăturile de pe actele notariale prezentate de reclamanți, ca și când ar fi titluri de proprietate datate la 1948 și cele de pe cererea pentru emiterea autorizației de construire sau de pe alte scripte de comparație din epocă, cu caracter cert, care sunt relevante și grave, aspect ce intră în zona de acțiune penală pentru contrafacere, fals, uz de fals…”, a explicat profesorul Ciuceanu. În plus, pretendenții susțin că imobilul este ridicat în 1946, dar Primăria Capitalei certifică faptul că, în acel an, nu există nici o autorizație de construire la adresa respectivă. Dimpotrivă, statul, actualul proprietar, atestă că vila a fost ridicată în 1938.

 

Sumă imposibilă

 

Cercetătorii INST au explicat că suma invocată în contractual de vânzare-cumpărare din 1948 echivalează, astăzi, cu milioane de euro. Concret, preschimbarea banilor s-a efectuat la o paritate de 1 leu nou pentru 20.000 de lei vechi, dar nu pe o perioadă nedeterminată și nici nelimitat. Astfel, pentru salariați se puteau preschimba 3 milioane de lei, pentru agricultori 5 milioane lei, iar pentru cei fără o profesie dovedită doar 1,5 milioane de lei. Practic, casa ar fi fost cumpărată atunci cu fabuloasa sumă echivalentă a 5.747 de salarii lunare, pe care i-ar fi primit un om în 478 de ani. Era aproape imposibil ca o femeie simplă din Ploiești să dețină o asemenea sumă exorbitantă, mai ales în acei ani tulburi, fără să bată la ochi.

 

Dovezi din arhivele Serviciilor Secrete

 

La capătul a circa zece ani de cercetări, în Arhivele Securității, cercetătorii INST au scos la iveală istoria secretă a acestei case. Conform dovezilor descoperite, imobilul a fost construit în 1938, fiind, de la bun început, sediu conspirativ al SSI încă de pe vremea lui Mihail Moruzov – cel care, în 1924, a înfiinţat primul serviciu secret al României. Casa are beciuri pentru interogatorii, la subsol, iar la etaj, în mansardă, celule, care dispuneau de o inovație pe vremea aceea: gratii culisante. O lucrare arhitecturală de mare bun gust, cum nu s-ar fi putut ridica în perioada comunismului sovietic, casa dispune de numeroase reprezentări ale grifonului, un simbol al spionajului românesc și astăzi, când este prezent pe sigla Serviciului de Informații Externe. Amănunte despre casa preluată apoi de Securitate sunt date în lucrarea fostului șef al Serviciului de Contraspionaj, faimosul general de Securitate Neagu Cosma – „Cupola. Din Culisele Securității”, în care acesta povestește cum Securitatea a preluat de la SSI casa ca moștenire, sediul conspirativ din strada Arhitect Grigore Cerchez nr. 16 fiind folosit apoi pentru anchetarea grupurilor de parașutiști trimise de forțele anglo-americane. La rândul lui, Theodor Duma, unul dintre ultimii rezidenți ai SSI integrați apoi în DGSP și pensionat, în 1979, ca ofițer acoperit al SIE, a oferit instanței mărturia sa că „a lucrat în acea casă ca angajat civil în Serviciul Operativ din cadrul SSI sub acoperirea Președinției Consiliului de Miniștri”. Conform mărturiei lui Duma, casa funcționa ca anexă a SSI exact în perioada în care pretinșii moșteniori de azi susțin ca de abia se construia vila. Mai mult, imobilul nu apare pe Lista caselor naționalizate sau rechiziționate, pentru a putea fi revendicată legal sau/și restituită, conform Legii 10/2001.

 

Ministerul Finanțelor denunță falsurile

 

Chiar și Ministerul Finanțelor Publice a intervenit ca parte în dosar și atestă că „Imobilul construcție de pe Str. Arh. Grigore Cerchez 16 nu este același cu cel din actele de vânzarecumpărare” – prezentate de moștenitori – oferind o serie de dovezi și expertize, inclusiv extrasul de rol fiscal al anilor vizați, unde nu apare nici o Zoe Georgescu, ci numai „S. Horowitz, mare industriaș și Ministerul Afacerilor Interne”. În plus, Ministerului Finanțelor arată, negru pe alb, că S. Horowitz este un personaj fictiv, inventat de Serviciul Special de Informații. „Privind existența lui Saul Horovitz, Federația Comunităților Evreiești din România a comunicat că în evidențele sale nu există nici un mare industriaș Saul Horowitz”, se precizează în documentele ministerului. De altfel, în anii ‚50, casa conspirativă a intrat în posesia Uzinelor Republica. În Procesul Verbal de predare-primire alcătuit cu MAI, Ministerul Finanțelor specifică faptul că „acestă clădire este construita în anul 1938”. La dosar este depusă și o mărturie a cunoscutului arhitect Camil Roguschi, în care acesta susține că, în anul 1947, a participat la lucrări de resturare a imobilului respectiv, „care avea ca vechime cel puțin 10 ani”. Totodată, Ministerul Culturii, printr-un expert specializat, atestă că vila „are componente stilistice tipice concepției arhitecturale perioadei interbelice”, și nu celei comuniste.

 

Locuință de protocol

 

Casa a fost oferită de către stat, în anii ‚60, poetului Tudor Arghezi, care are o foarte frumoasă fotografie din actuala sală principală a actualului INST, de la împlinirea a 85 de ani. Apoi, poetul avea să împartă locuința cu Valentin Ceaușescu, fiul mai mare al fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu. Familia Arghezi s-a retras, atunci, la etajul vilei, acolo unde a locuit, până, în anii 2000, Mitzura Arghezi, fiica poetului. Așa cum reiese din Sentința Penală Nr. 1155/2006 a Tribunalului București, urmare a plângerii penale formulate de Valentin Ceaușescu, clădirea a aparținut întotdeauna statului, el fiind chiriaș în apartamentul ocupat în prezent de INST. Repararea și modernizarea vilei au costat 9.792.707 lei, iar dotarea cu mobilier de la Reghin, 976.322 lei. Culmea este că pretendenții actuali ai sediului INST, în baza unei memorii ancestrale, revendică și mobila lui Valentin Ceaușescu, susținând că le-a rămas moștenire de la modesta lor mamă din Ploiești, când a „cumpărat” imobilul SSI de la necunoscutul „mare industriaș” Saul Horowitz.

Curtea de Apel: Practic, imposibil. Juridic, nu

 

Curtea de Apel București, instanța la care procesul se află în apel, a precizat, față de prețul exorbitant, că „se invocă o imposibilitate practică (nu este și absolută) de a deține numerar o sumă atât de mare pentru plata prețului, însă nu și una juridică”. Cercetătorii sunt revoltați că nu s-a cerut măcar proba unei evaluări reale a valorii imobilelor, din perioada așa-zisei tranzacții, atunci când proprietatea aflată în litigiu era cu mult sub prețul pretins a fi plătit.

 

Avocate cu „state vechi”

 

Cele două femei care revendică fosta casă conspirativă din strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 16 sunt reprezentate, în instanță, de avocatele Doina Hairum și Iacob Zamfirica. Pe încheierea ședinței publice a Curții de Apel București, din 23.10.2018, apare, însă, numele Iacob Zamfira, fără nicio modificare ulterioară, avocat care nu există, în fapt, pe Tabloul Avocaților. Iacob Zamfirica este avocat definitiv din anul 1988. La rândul ei, Doina Hairum este o mai veche cunoștință a jurnaliștilor de investigații. Soțul ei, Ioan Hairum, a lucrat până în 1990 la fosta întreprindere a Securității, ICE TEHNOFORESTEXPORT. Numele soților Hairum a fost pomenit, în anii 90, în scandalul „Filiera Arme”, caz în care a fost arestat cetățeanul israelian Naor Shimon și Ion Menciu, de la „Acvila Air Services”, considerat „omul lui Virgil Măgureanu”. Pe 6 septembrie 1999, Ziua scria că Ioan Hairum a fost asociat cu Ion Menciu în firma „Acvila Air Services”.

 

Surpriza care poate scoate la iveală adevărul

 

O informație de ultimă oră obținută de INST arată că imobilul pe care îl revendică Mariana Teodorescu și Angela Simona Georgescu nu s-ar fi aflat pe strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 16. „Strada era mai lungă, iar unele clădiri au fost demolate. Acum, se oprește în gardul Televiziunii Române”, ne-a explicat profesorul Radu Ciuceanu. Cercetătorul ne-a dezvăluit că soțul așa-zisei cumpărătoare, Zoe Georgescu, ar fi declarat, în timpul unui interogatoriu la care a fost supus de Securitate, că imobilul revendicat s-ar fi aflat pe strada Arhitect Grigore Cerchez, nr. 19, nu la numărul 16, acolo unde se află sediul institutului. Mărturia omului se regăsește într-un document descoperit de cercetătorii INST și urma să fie depusă la dosar.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.