Acasa > Articole > Politic > Absența solidarității ca pisc al civilizației

Absența solidarității ca pisc al civilizației

Încheiam ultima mea intervenție cu o imagine: Iohannis și Dragnea aidoma lui Fred Astair și partenerei sale. Dansau solidar la salvarea unui popor cerând ajutor în pragul sălbăticiei spiritului. Libertatea urcă sănătos doar pe temelia solidaritatății în construcții. De când e lumea lume, oamenii s-au născut popoare și au murit singuri .

Gânduri anapoda. Îmi zbârnâiau prin cap privind un meci de fotbal. Budescu era înlocuit  la pauză. Avusese în vârful bocancului posibilitatea unui gol necesar și firesc. Nu avea decât să-i paseze lui Alibec sau Man, care erau nemarcați în fața portarului. A preferat să-și probeze geniul ratând într-o încercare trufașă. Fusese schimbat el, salvatorul, neasemuitul, se va zice la interviul de după meci. Câtă lipsă de respect! exclama el.

Fără pic de rușine în mintea-i puțină.

Occidentul vuiește de salvatori și neasemuiți; și nici Estul nu se abține prea mult. Și asta de vreo două mii de ani. Cezar, Napoleon, Frederic cel Mare, Hitler, Stalin, Ceaușescu – la noi…  Cei mai liberi între liberi.

Astăzi, așteptăm să fim salvați de asiatici.

Începuserăm să ne stricăm.

Un tânăr vecin întors din Anglia îmi spunea deunăzi: domnul Cristache, acolo, românii între români sunt cei mai răi. Firesc, i-am spus, englezii sunt cei mai răi între englezi.

În ce mă privea, eram optimist: eram sigur că peste alte două mii de ani, fără lecția solidarității bine însușite, pământenii vor cei mai răi între pământeni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.