Acasa > Articole > Politic > Bumerangul Antenei 3

Bumerangul Antenei 3

Ieri, duminică, 25 martie, s-a împlinit o săptămână de la publicarea așa-ziselor „liste negre”. Televiziunile toate, radiourile toate au consumat zeci, sute de ore în care au fost aruncate păreri, acuzații, scenarii care mai de care mai originale, mai alarmate, mai grave. La fel au făcut și ziarele, și revistele, și manifestele. Astăzi, lucrurile sunt mai neclare, mai mărăcinoase, mai ascunse decât la început. Multe întrebări rămân fără răspuns. Motivul e simplu: fiecare împricinat voia să tragă mai multă spuză pe turta lui. Adevărul se dezvelea într-o parte în defavorea părții opuse. Miezul era ocolit, înnoroit cu fiecare luare de cuvânt. Cu doar o zi înainte, Nicolae Cristache publicase, fără să aibă habar ce va urma, succint și pe înțelesul tuturor, articolul „Monștri eroi…”  (http://sentinta.ro/editorial/monstri-eroi-si-martiri-fuduli-plamaditi-in-mpc-si-mcv). MCV-ul (Mecanismul de Cooperare și Verificare) ca și MPC-ul (Manifestul Partidului Comunist), spuneam, au fost însoțite la început de un elan întremător. MCV-ul, de pildă, presupunea tocmai aceste „liste negre”. Defectul ambelor cauze a fost unul singur, același: au fost confiscate de escroci, nemernici, fanfaroni, oameni cu vocație criminală și filistini. Se va vedea că nu Kövesi și Coldea sunt demonii mari. Aceștia sunt doar niște „monștri eroi, niște martiri fuduli”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *