Acasa > Articole > Politic > Klaus Johannis este (cel puţin) penal!

Klaus Johannis este (cel puţin) penal!

Chiar dacă în Constituţie este prevăzut altfel, în realitate se dovedeşte că, totuşi, unii sînt mai presus de lege. Nu este vorba acum, despre fostul preşedinte Traian Băsescu, ci despre vajnicul său urmaş Klaus Werner Johannis. Care profită din plin de imunitatea pe care i-o oferă funcţia de preşedinte al României. Dar asta nu îl face mai puţin penal. Ba chiar, dacă ar avea o minimă moralitate, l-ar împiedica să mai înfiereze penalii, care, din atitudinea lui, nu contează dacă sînt învinuiţi, inculpaţi, urmăriţi penal sau condamnaţi. Pentru domnia sa este de-ajuns că sunt „penali”, iar asta presupune că nu mai au – evident, tot în opinia domniei sale – nici un fel de drepturi. Dacă la fel ar fi gîndit şi cu nişte ani, nu prea mulţi, înainte, nici prin cap nu i-ar fi trecut măcar să candideze la cea mai înaltă funcţie în stat. Dovada că (şi) la acea vreme Klaus Werner Johannis era penal o prezintă pe 20 februarie 2018, ziarul „Cotidianul”.

Iată ce scrie, printre altele, Cornel Nistorescu în editorialul său „Feţele lui Klaus Iohannis”:

Culmea ironiei! Exact în ziua în care Klaus Iohannis îşi continua judecăţile de tip beton armat în faţa promoţiei de absolvenţi ai INM, la redacţia Cotidianul ne-a sosit şi fotocopia unei adrese de la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă unei jurnaliste de la România TV, din 28.08.2015, prin care o anunţă că, „la data de 25.02.2008, cu n. 532/II/2008, a fost trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie, spre competentă soluţionare, dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu nr. 609/P/2007 şi declinat la 21.02.2008 către unitatea noastră, privind pe Iohannis Klaus Verner ş.a. Procuror-şef direcţie Daniel Constantin Horodniceanu“ (cineva a semnat pentru).

 

Din adresă se înţelege că dosarul cu numărul 609/P/2007 este cu P. Adică penal. Iar dosarul îi priveşte pe „Iohannis Klaus Werner ş.a.“. Adică „şi alţii“. Adică şi soţia.

 

Cu alte cuvinte, preşedintele nostru este cel puţin la fel de penal ca şi penalii pe care îi socoate vinovaţi de scandalul de la Ploieşti. Atîta doar că el apără DNA-ul la care a plecat dosarul său penal, aşa cum a apărat şi ÎCCJ, unde a dat fuga imediat după instalare şi unde avea un dosar de incompatibilitate. De ce s-a dus Klaus Iohannis în vizită la Livia Stanciu? Să vadă ce nevoi are ÎCCJ?! Şi ce le-a dat? Cu-cu! Clădirea ÎCCJ a rămas la fel de ponosită, iar dosarul domniei sale a fost închis.

 

Soarta dosarului penal cu casele dobîndite din meditaţii şi prin falsificări de acte a rămas la fel de neclară”.

 

Şi aşa va rămîne în vecii vecilor, aş adăuga eu. Pentru că măcar pînă la finalul mandatului de preşedinte (la fel ca în cazul lui Traian Băsescu) Johannis va beneficia de imunitate, deci chiar dacă s-ar găsi un procuror şi/sau un judecător cu sînge în instalaţie dispus să-l ancheteze şi să-l judece, sînt legaţi de mîini şi de picioare, iar după asta nici că se mai poate face ceva. Pentru că va interveni prescripţia!

Dar toate astea nu-l fac pe Johannis mai puţin penal. Mai ales că acesta nu este singurul dosar penal instrumentat pe numele său în calitate de inculpat. Dar mai ales şi mai ales pentru că în continuare, profitînd de imunitatea prezidenţială, el minte şi incită la încălcarea legii. Ceea ce îl face şi pe altă latură penal. Pentru că astfel comite şi abuz.

 

 

One thought on “Klaus Johannis este (cel puţin) penal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *