Acasa > Articole > Politic > Radu Mazăre emigrează în Brazilia

Radu Mazăre emigrează în Brazilia

Pentru că se consideră “vînatul de serviciu”, primarul Constanţei, Radu Mazăre, declară că se mută în Brazilia.

Mazăre a organizat joi o conferinţă de presă “fulger” după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a acuzat (pentru a doua oară) de comiterea infracţiunii de conflict de interese şi a sesizat Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Constanţa.

ANI, s-a autosesizat în urma unor articole de presă că edilul constănţean a plătit, din bani publici, sume astronomice pentru materiale publicitare favorabile.
În urma verificărilor şi pe baza actelor depuse de avocatul său la dosar, “AgenÈ›ia a constatat faptul că domnul MAZĂRE RADU ȘTEFAN, în exercitarea atribuÈ›iilor de serviciu, a efectuat fapte de comerÈ›, în sensul codului comercial, cu aceiaÈ™i parteneri de afaceri, foÈ™ti sau actuali asociaÈ›i. Pe cale de consecinÈ›ă, între asociaÈ›i s-a realizat o legătura comercială prin efectuarea de acte de comerţ, contractul de societate fiind prin el însuşi manifestarea de voinţă prin care asociaţii constituie prin aporturi individuale un fond comun destinat unor activităţi lucrative, desfăşurate împreună, prin îndeplinirea de acte de comerţ, în scopul de a împărţi foloasele realizate”. (vezi aici întregul comunicat).

În replică, primarul a declarat că împotriva lui se duce o adevărată vînătoare din partea autorităţilor. “Sînt cel mai hăituit om politic din România la ora actuală -a declarat Mazăre în conferinţa de presă-, pentru că sînt singurul care a îndraznit să atace Preşedinţia pe faţă. Cînd nu mă ia DNA, mă ia ANI, cînd nu mă ia nici ANI, mă ia ANRMAP, cînd nu mă iau nici ăştia, mă ia iarăşi ANI. Iar constatarea de acum e o făcătură. La licitaţia pentru care mă acuză ei a fost prezent inclusiv un reprezentant al ANRMAP şi a stabilit de-atunci că totul e în regulă (uită, oare Mazăre că ANRMAP n-are nici o treabă cu acţionariatul unei firme? – n.a.).
E cît se poate de clar că au ceva cu mine. De altfel, dacă o să cîştige Băsescu alegerile, îmi depun mandatul, îmi cumpăr casă în Brazilia, că tot sînt acuzat că aş avea-o, şi mă mut acolo”, a conchis Mazăre.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.