Acasa > Articole > Presa > Ce mai face doamna Dogioiu?

Ce mai face doamna Dogioiu?

Pe mine, frumoasa editorialistă de la ziare.com mă ajută să iau parte la viața pe care zeul din Dealul Cotrocenilor ne-o propune pentru viitor. În ultima vreme, aflat doar cu partenera mea în comuna unde m-am retras, ca să rămân viu, membru al comunității, privesc imaginile de la televizor în care convivii noștri semnează veacul nou. Mult, mult de tot, îmi place galeria lui Dinamo – eșarfe în culorile clubului Dinamo, sloganuri ghidușe, trivialități din mahalaua unde m-am născut, porcării nevinovate… Uit de mine în fața mitingurilor de protest pe care le privesc până mi se înroșesc ochii. Jocul cu lanterne, spânzurători cu mai-marii țării, președintele în geacă roșie încurajând la solidarizări împotriva ciumei roșii. Foarte mult roșu. Am scris o carte despre Hitler – și el iubea roșul, cartea are titlul „Hitler sunt eu”.  Am avut o Dacia roșie, roșiile cu telemea de oaie sunt roșii… Viață!

Când credeam că m-am integrat binișor în viața nouă, seara de ieri mi-a oferit ocazia să mă conving de contrariu: scenografia oferită de secția cu procurori a CSM a fost mai inventivă, mai profesionistă decât toate scenografiile de până atunci. Mai întâi de toate – eroina principală, Codruța. Nu știu câte repetiții a făcut – impresiile mele le puteți citi în editorialul de azi, „Apogeul răului”. A fost o prezență plăcută, admirată chiar și de domnul Andrei Pleșu. Apoi procurorii antrenați să pară idioți – fără greșeală. Domnul Iohannis, în mână cu cireașa de pe tort – impecabil. Presa, nu mai spun. Vivace, o veritabilă cruciadă. Și am ajuns la doamna Dogioiu. O cruciată comparabilă la straie și port cu Ioana d’Arc. Față cam boțită, dar fotogenică încă. A făcut din Tudorel Toader ce i-a venit la gură: un ramolit, neșcolit, prost, ignorant, rău intenționat, securist, comunist… Dar ce n-a mai spus?!

A impresionat mai ales cu o găselniță unică în lumea din jurul Cotrocenilor. A transformat o dramă umană durerosă în simbol al sănătății morale. O femeie bolnavă, grav bolnavă, a fost ținută în picioare opt ore într-un oficiu al DNA, fără mâncare, fără apă, fără medicamente. A supraviețuit printr-un miracol, identificat ca atare la CEDO. Frumoasa cruciată Dogioiu a văzut ce n-a mai văzut nimeni vreodată. A identificat faptul durerii umilitoare cu dovada integrității sistemului judiciar din România și, desigur, din întreaga lume. Greșeala procurorilor, proclamă Dogioiu „echidistant”, este dovada faptului că trăim într-un stat democratic. Doar în dictaturi, afirmă doamna, nu există greșeli. Greșelile stau mărturie că trăim în rând cu lumea bună.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.