„Iubire și pierzanie – acestea merg de-o veșnicie împreună”… „Vezi să nu, îl mustra Zarathustra. Nicio pierzanie”. Cândva mi se păruse și mie că văd un suflet al lui Dumnezeu săltând în jocurile noastre de-a hoții și vardiștii, întrecători fără prihană. Și nicio artă nu mi se părea mai vrednică de prețuire. Eram odrasle […]

Atunci, grăit-a Zarathustra către mine: „Mult prea departe-n viitor te-ai avântat.” Iar eu, ascultându-i zicerea, am revenit în timpul meu, în patria mea. Cu un ochi mai blând, căci, într-adevăr, un dor adânc mă împingea înspre ele. Dar, iată, doar timpul mi-era singurul contemporan… Asemenea împestrițătură de chipuri ochiul meu nu mai văzuse în timpurile […]

Netulburate ne sunt zările. Azi, „sublimul” de pe tron colindă cu soața prin ceruri străine. Își umflă pieptul asemeni celui care-și ține pentru sine unicitatea. Împodobit cu adevăruri hâde, mulți ghimpi ies din carnea lui. Nu-i place râsul. Și nici frumusețea. Sumbru, asemenea unui tigru încrâncenat, se aține gata să treacă zăplazul afinității americane. Dacă […]

„Noi, zic ultimii oameni, oamenii-funie, făcându-ne cu ochiul, suntem inventatorii fericirii”. Așa se încheie prima cuvântare a lui Zarathustra, cea care se numește și „precuvântare”. Mulțimea l-a întrerupt, plină de strigăte și veselie. „Dă-ne ultimul om, o, Zarathustra!”. Așa strigau. „Hai, fă din noi ultimul om! Îți vom da noi, din partea noastră, Supraomul”. Și […]

Pătrund anevoie la miez. Prea multe vorbe, Friedrich. Le aleg riscând. Spui tu: „Când ajunse la orașul cel mai apropiat, Zarathustra găsi mulțime de popor ce se adunase în piață. Și se adresă așa către popor: «Vin să vă anunț ce este Supraomul. Ce este omul de mâine. Omul de azi este ceva ce, obligatoriu, […]

Puțină atenție: În discursul său de Rectorat, din luna mai 1933, Heidegger îl numea pe Nietzsche, ultimul fiozof german în căutarea lui Dumnezeu. Ieși un joc divin, dincolo de bine și de rău. A creionat un steag având în vârf esența cea mai intimă a ființei: dorința de putere. Dumnezeul de pe cruce este un […]

Dadu   Supriză! În locul eternului profesor de matematică – pantaloni largi, sacou cu buzunare mânjite de cretă, grăsuț – , vedeam un spilcuit slab, adus de spate și ochi inexpresivi. Am crezut că e  altcineva. I-am respins îmbrățișarea. Dă-mi timp să te pot privi, i-am spus. Ai fost bolnav? De ce? Nu înțeleg… Ești schimbat […]

Adrian Chelcea Pe ulița din fața casei, Sile, împreună cu alți doi tineri, se căznea să potrivească o cruce lucrată în piatră pe un cărucior cu două roți. Când m-a văzut, a ieșit înaintea mea năvalnic: M-am interesat. Vin aveți voie să beți. Mergeți în atelier, vin și eu. Nu mai am mult aici. Vă […]

Sile   De ce, pentru numele lui Dumnezeu, la 5 noiembrie 1939, când m-am născut eu, nu s-a găsit unul care să-mi spună ce mă aşteaptă? Înaintaşul meu, Alexandru cel Mare, ştia măcar, înainte de a muri, că a avut totul. Mai mult chiar: ştia că acest totul era nimic. Ion Ţiriac, da, s-a născut […]

Cu mama lui Adrian Chelcea în sertarul minții de gazetar, trăiam într-o altă lume. O lume cu oameni stăpâni pe ei și oameni stăpâni pe spinarea altora; cu războaie și pedepse inventate de ideologii primare, pentru că fără a afla altfel de pedepse decât cele folosite până azi, viața riscă să-și piardă rosturile esențiale. După […]