Acasa > Editorial > A dracului soarta artistului

A dracului soarta artistului

Artistul se naște artist, așa cum gulia se naște gulie: nu poate fi altceva, până moare. L-am văzut, revăzut, pe Iniesta, în meciul Spania-Portugalia. Era tot el – artistul. Juca același joc – fotbalul. Vedea tot, cu geniu. Dar nu mai putea mare lucru, ca să nu spun, nimic.

Viața are alte ritmuri…

Pe partea cealaltă, am un prieten scriitor, Iulian. Nu mai este scriitor. Nu mai are nimic de spus. A spus tot, atât a avut. E liniștit, trăiește și, dacă n-ar fi specificul sămânței, ar mai putea trăi o mie de ani. Nicio dramă.

Drama este a artistului care n-a spus totul, știe totul – degeaba. Mintea-i merge, brațele l-au părăsit. Cazul lui Tolstoi, Lev. Cazul lui Nichita Stănescu – la noi. Știa, voia, simțea; forțele nu-l mai ajutau. Scria nimicuri trăind impresia că este cel ce-a fost odată. Aduna în juru-i roiuri de veleitari, o lume de recuzită.

Și iată-l pe Cristian Tudor Popescu. Născut să dea cu barda. Să moară cu barda în mână. Și iată-i oastea de poeți care întind ca pe o peltea, alandala, lista de cuvinte din DEX fără legătură între ele; aerul poetic le este dat doar de amănuntul că nu folosesc semnele de punctuație. Purtător de bardă, cu clăbuci la gură și moderniștii pe măsură. Îi propun lui Nichita Stănescu să moară liniștit;  cei ce-l înjură se strâng în jurul unui schizofrenic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.