Acasa > Editorial > Bucurie frântă/mă ia dracu, dar rămân cu bani

Bucurie frântă/mă ia dracu, dar rămân cu bani

El e Ionuț, vecinul meu din Cornu. Cumpărasem casa gard în gard cu a părinților lui, de puțină vreme. Pentru sfârșiturile de săptămână și vacanțele copiilor. La fiecare sosire, sâmbăta, după ora prânzului, doi ochi mult curioși și un năsuc mult imprudent printre țambrele despărțitoare, urmăreau descinderea noastră cu sacoșe, așternuturi, mobilă veche, ce agoniseam din netrebuințele prietenilor. Un spectacol nesperat pentru curiozitatea lui. Fluturam mâna în semn de salut, primeam răspunsul în același fel și viața curgea, curgea. Eram prieteni fără să ne vorbim. Eu știam că ne așteaptă. El chiar ne aștepta. An de an, năsucul apărea de fiecare dată cu un nod mai sus, și mai sus, copilul creștea, până n-a mai apărut deloc. Muncea. Nu-l mai vedeam, dar era. Și-odată, veselie cum nu mai fusese. Agresiunea decibelilor din curtea vecină distrugea totul în cale: obloane, uși zăvorâte.
– Ionuț, i-am strigat peste gard, te rog mult, un pic mai încet, se poate?…
– În curtea mea, fac ce vreau, fusese răspunsul. Beau pe banii mei!
Se aplecase peste gard, ca un vrej de floarea-soarelui, de aproape doi metri. Se întorsese din Germania, de la muncă. Nu l-am trecut totuși la „Pierderi”. Iubire veche!
– E supărat, domn Cristache, iertați-l! L-a înșelat nevasta cu patronu…
Și când cu o nouă plecare în străinătate, s-a aprins din nou. Va face bani mulți, spunea, o să-i arăte el ștoarfei ce-a pierdut. Din gând de revanșă, în gând de mărire. Cum spuneam: ca o floarea-soarelui. După o căzătură rea, unul dintre picioare a început să i se înnegrească și să-l doară până la lacrimi. Piciorul se tot înnegrea, el – cu planuri tot mai mari. Cumnata lui, care o ajută pe Talida la muncile din grădină, explica astfel situația:
– Acum doar operația l-ar salva, bani are, are bani mulți, doamna Talida, mai mulți decât a avut vreodată tată lui, care a săpat toate gropile din cimitir, dar nu atâția cât l-ar costa operația la privat. La stat n-are asigurare. Să știu bine că rămân într-un picior, zice, și tot plec, un an trece cum-necum, rabd, mă ia dracu, măcar rămân cu ceva bani …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *