Acasa > Editorial > Cine va câștiga?/Iohannis sau Dragnea

Cine va câștiga?/Iohannis sau Dragnea

Unul dintre marii înțelepți ai veacului al XIX-lea spunea că adevărul este o oală cu două toarte, o apucă şi ăl de la dreapta şi ăl de la stânga, după plac și îndemânare. Că, odată, i s-a întâmplat să vrea să sprijine o părere contrară cu a lui. Silindu-se să-i găsească oarece virtuți, s-a alăturat atât de mult de ea, că nu mai găsea raţiunea poziției sale inițiale.Tiranul Dionise, în mână cu toarta din dreapta, îi dăruise lui Platon o haină pe portul perşilor, lungă ca o rochie şi miresmată. Platon a refuzat-o, cu mâna pe toarta ailaltă, spunând că fiind bărbat nu s-ar îmbrăca bucuros cu o haină de muiere. Amândoi aveau argumente temeinice. Primul, dăruia din prietenie, celălalt refuza cu sinceritate. Până la urmă, rochia a ajuns la Aristip, filozoful Curţii. Acesta a primit podoaba cu replica: „Nicio îmbrăcăminte nu-mi va putea schimba curata bărbăţie”. Iar când Diogene, văzându-l pe înțeleptul Aristip trecând, îi spuse bajocoritor ca întotdeauna: „Dacă ai şti să trăieşti din varză, nu ai mai linguşi un tiran”, acesta i-a răspuns: „Dacă ai şti să trăieşti în lume, nu ai mai mânca doar varză”.

Aşa că, încheia marele înțelept, nu ne este de niciun folos să ne tot contrăm la infinit, n-ajungem nicăieri… Între noi se cască mereu o prăpastie cu multe enciclopedii asimilate diferit şi experienţe de viață pe care nu le înţelegem decât trăindu-le… Puneți mâna și vârâți în sertare ce vă desparte, alegeți ce vă unește și porniți să urcați împreună dealurile veacurilor. Doar sfârșitul lumii, dacă va mai prinde pe cineva în viață, va da câștigătorul – când nu va mai fi nimănui de folos.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.