Acasa > Editorial > Mausoleul KWI/Viața ca farsă

Mausoleul KWI/Viața ca farsă

Tocmai povestisem pe Sentința.ro straniul sfârșit al scriitorului rus Lev Tolstoi. Emoția Talidei, lacrimile ei în timpul lecturii au fost cele ce mi-au sugerat titlul „Moartea ca farsă”. Cu trimitere la adevărul vieții. Care nu există. Ne-o strigă felul în care murim.

Cu puțin timp înainte, suferind de epidemia numită „Mausoleul KWI”, ca să înțeleg  ce mi se întâmplă, mi-am închipuit că sunt chiar KWI – Klaus Werner Iohannis. Îmi doream să vină cineva și, aidoma lui Lazăr din Evanghelie, să-mi spună: „Ridică-te, KWI, ia-ți patul și umblă!”

Și încă mai înainte, în zilele când Donald Trump stropise lumea cu insecticidul anti-ipocrizie, m-am apucat să-i citesc și i-am citit aproape toate cărțile. Zicea în ele că pe el, mai mult decât discuțiile cu egali ai săi – șefi de stat, politicieni, oameni de afaceri -, îl stimulează scrisorile primite de la concetățeni.

Și, sub acest imbold, m-am apucat să compun o scrisoare către semănătorul de epidemie în România, neamț ca și americanul.

Am deschis site-ul Președintelui. Pavoazat ca un muzeu. Fotografii, vorbe frumoase. Îndemnul „Scrie-i președintelui!” suna precum „Cunoaște-te pe tine însuți!” Parcă eram la Delfi. Și i-am scris. Scrisoarea poate fi citită pe sentința.ro

Am așteptat confirmarea robotului. Ceva de genul: „Am primit, îți mulțumesc!” Am recunoscut tăcerea și am așteptat, cum se cuvine, semnul următor. Care a venit de unde mă așteptam cel mai puțin. Respectiv, în răspunsul comunicat presei după întâlnirea cu premierul Dăncilă. Nu mai eram la Delfi, ci în fața unei file din broșura „Ce este Uniunea Europeană și ce vrea dânsa”. Din nou, președintele lipsea. Nicio trăire. Nicio tresărire.

Am înțeles. Mă adresasem unui mausoleu. Înăuntru – nimeni! Când și când, consilierii mai aduceau o fotografie, un text de dimensiunea „Ghinion!”, câte un șef de stat, rar de tot, lăsa acolo o medalie, o cupă, un steag… Un mare gol, împodobit cu texte la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.