Acasa > Editorial > O cronologie a unui bine neanunțat

O cronologie a unui bine neanunțat

31 martie. Un vârstnic era bătut crunt într-un pasaj din Brașov, de către doi tineri. Am văzut clipul video, la mijlocul nopții. Am crezut că a murit.

1 aprilie. Era în viață. Se bătuseră din cauza unor bani. Nu avea locuință. Muncea cu ziua în Stupini, o comună de lângă Brașov. Dormea pe unde apuca. Era vai de el.

2 aprilie. Am postat ceva scurt. Am zis că mă voi duce la Brașov să-l văd și să-i ofer banii pe care, se pare, îi avea de primit de la unul din tineri. S-a născut un val de bine. Oamenii mi-au cerut un cont să doneze bani pentru el. Unii voiau să-i ofere case, mese calde, locuri de muncă. Era incredibil ce se întâmpla. Mii de mesaje, comentarii, share-uri. Nu am închis un ochi.

3 aprilie. O publicație scria că domnul era nebun și alcoolic, că nu merita mobilizarea asta a întregii țări. Așa susținea un bărbat la care vârstnicul lucrase cândva. Că vede submarine galbene zburătoare și e nebun. Le descrie plutind pe deasupra dealurilor. Că e bețiv și violent.

4 aprilie. Am ajuns la Brașov. Era într-o stare ciudată. Avea cert și o afectare veche, pentru că alterna planurile, uita, fabula. Spunea că are cancer la cap și și-a pus niște buruieni lângă un cort improvizat, să se trateze cu ele.

5 aprilie. Ne apropiam de 20.000€ strânși. Nu știu ce să fac cu banii.

6 aprilie. Avea familia în Focșani, două fete și un băiat. De soție era despărțit de mulți ani. La Brașov în spital nu mai putea rămâne, că lucrurile medicale erau clare.

7 aprilie. Poliția și asistența socială mi-au recomandat să meargă în Focșani, în zona de unde era de fapt, să își refacă actele și să găsim o soluție acolo. Nu avea nici buletin.

8 aprilie. Medicii din Brașov au fost atât de buni încât l-au ținut acolo, să stea în liniște de Paște. A primit ouă, cozonac, portocale, friptură, haine, obiecte de igienă.

11 aprilie. Am tras de timp. Încă la Brașov. Un expert de la centrul Aliat l-a evaluat pe partea de alcool. Da, par ceva probleme, dar e nevoie de o examinare mai atentă. Nu prezentase însă niciun fenomen de sevraj și nicio analiză (de sânge sau eco) care să trădeze un consum cronic.

16 aprilie. Am facilitat un transfer la psihiatrie Focșani, să vedem ce e cu afectarea pe care o mirosisem. Doamna doctor Gabriela Florea l-a primit și l-a îngrijit minunat.

22 aprilie. S-au lămurit lucrurile. Alzheimer. Halucinațiile cu submarinele erau de aici. S-a încercat pensionarea pe handicap. Gradul III. 35 de lei pe lună de la stat… Abandon cu pensia.

23 aprilie. Am încercat să găsesc o soluție în Vrancea. Atașarea de familie nu a fost posibilă. O locuință socială cerea luni de zile, nu aveam timp. Niciun centru nu îl voia.

24 aprilie. Creier făcut terci. Nu pot să fac nimic. Nici în spital nu mai poate sta.

25 aprilie. Undeva, într-un carnet, aveam un nume de centru, un loc, un număr de telefon. Dumbrava/Tinca, Bihor, Viorel Pașca. Apelez… O voce caldă îmi spune că-l primește oricând, poate să vină și-n aceeași zi. Nu găsesc ambulanță.

26 aprilie. Dau 3600 de lei pe o ambulanță privată. Pleacă de la Focșani spre Dumbrava, în județul Bihor, la sute de kilometri depărtare.

27 aprilie. Alo? Da, e aici, e cam agitat, ar vrea să plece, dar așa fac toți, să mai așteptăm.

18 iunie. Cu banii a fost cumpărată o casă cu o curte mare, exact peste drum de centrul în care a ajuns domnul D. (așa a devenit cunoscut). Să treacă în posesia centrului, să stea domnul D. acolo, alături de alți oameni, peste ani și ani. Perfect. Ce bine sună.

18 august. Am ajuns la Dumbrava. Am emoții. Îl văd. Pare mai tânăr cu zece ani. E bine. Nu a consumat niciun strop de alcool. Centrul e fabulos. Un om știe cum va fi vremea în toată țara, citește de rupe și reține cantități enorme de informații. Nu are un picior. Stă în căruciorul cu rotile. E prieten cu domnul D. acum. Am văzut și casa, e deja în renovare. Curtea coboară și-n spate sunt copaci și un pârâu. Casa e galbenă, așa cum sunt toate ale centrelor. Galben de bunătate, liniște, chiar fericire.

19 august. Aflu că 300 de oameni din toate colțurile țării stau în casele făcute de domnul Pașca. Abandonați de familie, cu probleme psihice, fără picioare, fără locuințe, cu cancere. Te ia groaza, dar în același timp ți se suie inima-n gât când vezi că cineva le arată iubire. Totul e făcut din donații.

2 octombrie. Domnul Pașca îmi trimite câteva poze. Domnul D. joacă șah în foișor cu domnul care spune vremea, apoi merge să-l hrănească pe Gogu, măgărușul aflat pe un teren, în spatele centrului.

5 octombrie. Mă duc și spun povestea la Webstock. Am emoții.

20 octombrie. Sunt la Bacău. Am emoții. Spun povestea la TEDx. O fac pentru că îmi doresc ca oamenii să nu mai pună etichete absurde, să ajute de câte ori au ocazia, să facă bine. Am niște cartonașe pictate la mine, pe scenă. Unul are un submarin galben. Îmi place să cred că acele halucinații erau de fapt casele centrelor de la Dumbrava și Tinca, zărite în depărtare. Că nimic nu a fost întâmplător și universul a complotat pentru binele lui.

10 noiembrie. Scriu aceste rânduri, după ce am discutat cu domnul Pașca și l-am anunțat că pe 19 voi ajunge acolo, să inaugurăm casa nouă. E gata.

Aceasta a fost o cronologie a unui bine născut din aproape nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.