Acasa > Editorial > Prieteni de ieri și de azi

Prieteni de ieri și de azi

grafică de Iosif Varga

Nu-mi pot scoate din cap. Numele întreg: Mioara Vergu. O doamnă între doamne. Prietenă de sărbători. Privește la televizor. Pe ecran, o tânără jandarm, care-i putea fi fiică, e desprinsă de grup și călcată în picioare. Cu bestialitate. Ce vede doamna între doamne? – vede că reporterul, în năuceala lui, zice coloană verticală în loc de coloană vertebrală. Și dă-i, și dă-i. Nu în bestiile de deasupra fetei, ci în greșeala emotivului reporter.

Cu ani în urmă, după cutremurul din 1977, în volbura durerii și a fricii, ca să nu mai fiu despărțit de familie, m-am transferat de la „Flacăra” la „Informația Bucureștiului”. Aici, un domn între două vârste, cuprins de patima devoțiunii, veghea ca în paginile cu Nicolae Ceaușescu să nu se strecoare nimic de rău în România. Exista. Era felul său de a exista. Dincolo de loialitate nu putea fi folosit la nimic altceva.

Prietena mea de sărbători, Mioara Vergu, îi ținea locul aceluia de-atunci în vremurile de-acum. Aproape de miezul nopții de vineri, 10 august,  președintele Iohannis,  după cum îi era obiceiul, își petrecea răgazul legal în leagănul dintre joi și marți. Găsi totuși puterea să dea publicității un edict în care se alia bătăușilor și înfiera Jandarmeria Română. Așa s-a potrivit. Edictul fusese elaborat în necunoștință de cauză, dimineața, cel mai probabil. Mioara, cu experiența sa profesională neîntinată a înțeles: comunicatul fusese scris cu mult timp înainte, de către puitorii la cale. Scenariul era limpede. Vina trebuia să se abată asupra Jandarmeriei care a „gazat populația pașnică a României”  (am citat din Iohannis). Și dă-i cu suferințe medicale, vreo patru sute, baltă să fie! – scenariul urma să intre pe mâna Parchetului unde cârmuia aliatul în ale politicii al doamnei Kövesi. Acesta doar putea furniza dovada că PSD-ul este antipopular, dictatorial, polițienesc. Numai așa doamna Vergu izbutise să vadă doar greșeala de exprimare – facultate mult îndrăgită la Cotroceni –  și nimic din atrocitatea comisă de protestatari.

Doamna Mioara și „prietenul” meu de la „Informația Bucureștiului” rămân în apropierea inimii mele, ca fii ai credinței nevinovate. Iată însă că astăzi, ca și atunci, în jurul lor se adună, ca fluturii la lampă, toata pleava, toți filistinii stârniți de perspectiva de a fi deopotrivă cu elita de la Cotroceni. Se înfig precum căpușele pe capul câinelui credincios.

A doua zi, în lipsa spiritului din edictul nemțesc, protestul este unul românesc. Reichstag-ul fusese aprins în seara precedentă în putregaiul din capul unui bărbat cu surâs lombrozian. România se retrezește în minți morbide.

P.S. Mulțumesc, Florian BichirDan Claudiu Tanasescu și co…
Există zece oameni care m-au înțeles. Imens! Fiindcă ei nu sunt de o parte sau alta a baricadei. Sunt de partea conștiinței care vede ce este de văzut, nu ce trebuie să vadă. Un fapt atât de caragialesc, cum a fost protestul din 10 august, nu împarte lumea în două decât în emisfera cu stăpâni de sclavi și sclavi. Ziaristul de profesie (iată, nu sunt puțini), vede ce ceea ce vede nu ceea ce a fost trimis să vadă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.