Acasa > Editorial > Războiul de salvare de sub drobul de sare

Războiul de salvare de sub drobul de sare

grafică de Iosif Varga

M-am trezit, iată, după o cărăușie de gânduri, pe cât de negre, tot pe atât de grele. Pasul îmi slăbise, trupul se prăbușise. M-au readus în fața ferestrei închise din voie proprie spre realitate, două fapte de viață – singurele de care nu m-am putut feri. Autori, doi oameni dragi mie: un profesor universitar, LP, tuns șturlubatic, și un inginer, Miron M., băutor strașnic, posesor al unei veselii neaoșe.

Zicea profesorul de sub hălăciuga băiețească: „Un cunoscut prevestea că tema viitorului referendum (apropo de acesta cu familia) va conține propunerea ca România să iasă din UE; eu l-am contrazis și i-am spus: eroare! Propunerea va fi ieșirea UE din noi”.

Tânărul meu prieten se vedea sub amenințarea unui drob de sare care, dacă ar fi existat pe soba lui, ar fi căzut în capul său universitar și s-ar fi ales praful nu de cariera sa, ci de privilegiile la care râvnea sub un nou regim. Inventase o primejdie care-l aburca în creștetul revoluției de salvare de sub drobul de sare.

M-am încumetat să nu pun preț pe întreaga-i filozofie politică, ci să privesc cu luare-aminte la mijlocul de care se folosea pentru a o pune în fapt: MINCIUNA! În România nu există un partid politic consolidat care să amenințe aparteneța la UE. Țările UE sunt leagănul secular al corupției, indiferent de crezul intim și de natura moralei. Nu România a inventat corupția. Reazemul ei a fost importat și are la îndemână dispozitive omologate, verificate, certificate. Important este cine are cheile cămării. Opoziția nu corupției dorește a-i frânge aripile, ci adversarilor care o folosesc predilect. O vrea doar pentru ea. Și, mai mult, în felul ei o vrea; acesta de-acum este dizgrațios de proletar, de rusesc.

La capătul acestui fir pe care nu l-am tras de nicăieri, era acolo, am aflat și felul artistocrat care adastă sub lozinca anticorupție. Și mi-am amintit de inginerul cu veselie neaoșă. Venise la mine împreună cu soția. Pe vremuri, trăgeam câte o beție obștească. Eram prieteni cu toți vecinii, indiferent de rang. Adusese cu el o butelcă scumpă, deși aveam pălincă îndestul. Butelca s-a subțiat repede; propunerea mea de a trece pe pălincă a fost respinsă cu oarece dezgust. Tocmai trecea un vecin, amic vechi; pe cât de vechi tot pe atât de sărac. I-a făcut semn să se apropie, a scos două bancnote consistente din buzunar, i-a întins și sticla golită și i-a spus să dea o fugă la magazin și să revină cu una la fel. Omul, siderat la început – venise, ca alte dăți, la un chilipir de băutură bună -, a rămas înlemnit. Ce-i? a zis inginerul pe un ton care respingea din start varianta refuzului, păstrează restul! Tu ești sclav, eu sunt stăpân!

În obișnuința stărilor mele vesele nu se cuprind și detaliile nepotrivite. Precizarea inginerului îmbogățit peste noapte mi-a fost reproșată de vecinul sărac a doua zi. Fusese jignit. Fusese jignit, dar înhățase grasul bacșiș. Era prima mare schimbare a lumii: în locul obișnuitului „Te rog frumos, ajută-mă și dă o fugă…”, mai pragmatic, inginerul înstărit după „război”, a pus piciorul inginerește într-o formulă sintetică absolută: Tu ești sclav, eu sunt stăpân! Să fie clar: nicio anticorupție. Tu ești sclav eu sunt stăpân. Scurt! Marș în Piața Victoriei!

 

*

Iosif Varga s-a născut pe 26 iulie 1957, în Salonta, jud. Bihor. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”  în 1980, ca șef de promoție.

Premiul Uniunii Artiștilor Plastici – (pentru tineret) – Secția Grafică, 1983

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.