Acasa > Articole > Doza De Realitate > Bestii cu chip uman

Bestii cu chip uman

Nu trece o zi fără să aflăm despre o atrocitate făcută de un biped adult – oameni nu li se poate spune – unei ființe lipsite de apărare și/sau discernă mînt. Timpul a demonstrat că în cele mai multe cazuti, vinovații (dacă ajung, totuși, pe mîna autorităților, se aleg cu pedepse simbolice în raport cu gravitatea faptei. Ce-i de făcut?

Azi: Timișoara

 

Un bărbat şi-a aruncat câinele pe geam, de la etajul 4, pentru că l-a trezit din somn

 

Un bărbat din Timişoara și-a aruncat pe geam, de la etajul al patrulea, câinele! Pompierii au intervenit să-l dea jos din copac.

Aceste imagini teribile au fost surprinse într-un cartier din Timișoara, unde un bărbat și-a aruncat câinele de la etajul al patrulea al blocului în care locuia, după ce l-ar fi deranjat.

Se pare că bărbatul ar fi comis gestul teribil după ce a fost deranjat de animal, în timp ce dormea.

Acesta a rămas într-un copac și a putut fi coborât de acolo doar de pompieri.

Totul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.30, pe strada Ciobanului din Timișoara.

Pompierii timișoreni au fost chemați să intervină după ce o persoană a observat câinele blocat între crengi, în copac.

Inițial au crezut că este vorba despre o glumă, însă s-au deplasat la fața locului și au reușit să coboare animalul teafăr din copac.

Unul dintre martorii incidentului a fotografiat animalul și a postat ulterior imaginile pe internet.

”Instabil psihic sau om fără suflet. Așa se poate numi o persoană care la ora 5:30 și-a aruncat câinele pe fereastră de la etajul 4, pe motiv că l-a deranjat din somn. Mulțumesc pompierilor care au ajuns în scurt timp, dar inițial au crezut că este o glumă proastă”, a postat pe Facebook cel care a fotografiat animalul.

Căţelul era foarte speriat când au ajuns pompierii. În timpul intervenţiei de salvare, patrupedul a devenit foarte agitat.

Imediat ce a fost dat jos din copac, animalul a fugit speriat pe străzi.

Felicitări pompierilor pentru intervenţie!

Sursa : 101 dalmatieni.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.