Acasa > Articole > Editorial > Dați-mi un Om și salvez planeta/apropo de Siria

Dați-mi un Om și salvez planeta/apropo de Siria

Am aflat recent despre intervenția radiofonică a unuia Leonida Belgher, vicepreședinte ale PMP Gorj. Acesta ar fi zis că pensionarii ar trebui uciși, ca ființe netrebuitoare lumii noastre, niște milogi! Primul gând care mi-a trecut prin cap n-a fost să-l omor. Dimpotrivă. Scăpat din sipetul cu idei al familiei băsiste, gândul mă provoca la o hăhăială pe bani. De pildă, să-l plimb pe liderul PMP din cătun în cătun, ca pe urs, și cine vrea să-l huiduie să marce banul. Zece euro înjurătura, douăzeci – șutul în fund, o sută – flegma.

Și mai recent, BBC News anunța, iată, că SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat  mai multe locații din Siria unde se presupunea că se produc arme chimice. În 2003, SUA, Marea Britanie, Australia și Polonia invadau Irakul sub pretextul că Sadam Hussein producea aceleași arme chimice. Abia după invazie s-a aflat că Irakul nu producea arme chimice. Mii, zeci de mii de tineri americani muriseră „grație” unui pretext cusut cu ață albă. Guvernanții ucigași de conaționali nevinovați n-au fost plimbați cu ursul, cum nu va fi nici Leonid Belgher de către mine sau tefeliști.

Asemănarea între mine și opinia publică americană este una de ordin estetic și nu numai. Ambele părți știm ce se cuvine să facem și vorbim vorbe. Asemănarea între domnul Belgher și domnul Bush – atunci, și domnul Trump – astăzi,  este, pe lângă aceea estetică, și una de intenție. Cu un plus pentru domnii Bush și Trump.

Și au fost Nero, și Hitler, și Stalin, și Dej… Și opinii publice, și consemnări istorice, și lacrimi, și acuze, și verdicte… Și vorbim vorbe, și purtăm identități estetice și nu numai.

Dați-mi un om, un singur Om, dar; de astăzi sau de ieri și de aiurea. Și salvez planeta. Zău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.