Acasa > Informaţiile zilei > A fi zeu/ce era atunci și astăzi nu e?

A fi zeu/ce era atunci și astăzi nu e?

Alexandru era ţintuit la pat de o ciudată febră care-i răscolise din senin măruntaiele şi judecata, şi nu era medic să îndrăznească să-i dea ajutor, și nu era oştean în apropierea serii, la focul marilor jertfelnice, care să mai creadă într-o posibilă însănătoşire. Unde erau zilele şi nopţile când nimic nu-l putea opri de la treburi, nici vinul, nici somnul, nici vreo glumă, nici vreo căsătorie sau spectacol? Toate astea erau de domeniul trecutului; piciorul gata s-o ia oricând din loc, zăcea încremenit şi doar faţa-i cerceta spre zările potrivnice – tristeţea sta în pahare; sărbătorile erau petrecute-n jale şi dezamăgire.

Când, în cele din urmă, spițerul se încumetă să prepare un medicament nemaiîncercat până atunci, bătrânul general Parmenion trimise o scrisoare în care îl încunoștința de odioasa trădare a doctorului său.

„Rege, glăsuia scrisoarea, fereşte-te de medicul cel fălos; eşti în mare pericol! Darius i-a oferit mari daruri şi s-a arătat voios să-i dea chiar pe fiica sa în căsătorie, dacă te va ucide, căci, aflând de boala care te-a ţintuit la pat, ceru magilor să tâlcuiască un vis care anunţa brusca ta dispariţie, şi de-atunci se face luntre şi punte să găsească mijlocul pentru a grăbi împlinirea destinului. Mulţi din tabăra ta cu grăbire i se alăturară lui Darius, printre care şi medicul fălos”.

Alexandru citi scrisoarea şi o ascunse de ochii prietenilor – şi venind vremea potrivită pentru ca medicul, cu alţi tovarăşi, să aducă leacul promis, Alexandru îi înmână denunțul lui Parmenion iar el, primind leacul, începu să-l bea.

Priveliştea era minunată şi dramatică: unul citea, iar celălalt bea – se uitau unul la altul, dar nu la fel – Alexandru îl privea cu faţa deschisă şi senină, în timp ce Filip îşi pierduse puţin cumpătul din pricina învinuirii – şi, când îi chema pe zei şi întindea mâinile la cer, când îngenunchea lângă pat şi-l îndemna pe Alexandru să aibă curaj şi să i se încredinţeze fără teamă.

Amândoi întorceau lumea pe faţa bună a sa – şi, iată, pe drumul nou pornit, leacul începu să pună stăpânire pe trup; îi alungă durerea de pe dinafară vârând-o în adâncul trupului – şi beat de sfârşeala abia învinsă, sprijinit de uluirea pe care o citise pe chipul medicului şi a tovarăşilor acestuia citind învinuirile din  scrisoarea lui Parmenion, ieşi să fie de văzut de oşteni – şi-n ton cu sclipirile lăncilor în soare, reacţia oştenilor, după zvonurile care neliniştiseră pe toată lumea, fie în bine, fie în râu, iscă un adevărat triumf.

În  spatele său, Cleitos, care îl veghease tot timpul, trăia cu emoţie evenimentul – lângă el, Philatos, fiul lui Parmenion, simţindu-i tulburarea, apăsă cu degetul agrafa care susţinea mantia pe umărul lui Cleitos; acesta simţindu-i dovada de prietenie, spuse cu vocea vibrând de emoţie: „E zeu, Philatos! Alexandru e zeu!”

Ce era atunci și astăzi nu e?… Zeii erau Zei!

 

(Fragment din romanulPovestea omului”)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.