Acasa > Stire Presa > Democrația când doare/Israel

Democrația când doare/Israel

În 28 aprilie, Marian Oprea postează pe FB:

Un adolescent palestinian, împuşcat în cap de armata israeliană. Un adolescent palestinian a sucombat rănilor, sâmbătă, după ce a fost rănit cu o zi înainte în tiruri israeliene, în noi confruntări la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza, relatează News.ro, citând AFP.

Acest deces ridică la patru numărul palestinienilor ucişi în această a cincea vinere consecutivă de proteste, în care mii de palestinieni au manifestat, din nou, în apropierea barierei de securitate care desparte Fâşia Gaza şi Israelul.

În total 45 de palestinieni au fost ucişi de tiruri israeliene, iar peste 1.500 au fost răniţi de la începutul, pe 30 martie, al acestei mişcări de contestare masivă intitulată ”marele marş al întoarcerii”.

Niciun israelian nu a fost rănit.

Nicolae Cristache  postează:

Sunt un partizan al patrioților palestinieni. Mi-e teamă că mișcările din ultimul timp nu diferă mult de genul Mălin Bot din Piața Victoriei. Iubesc spiritul de sacrificiu când urcă din eroi. Ceea ce văd nu mă aduce alături.

Marian Oprea :

Ar trebui sa faci o excursie in Israel si Bethleem sau Iordania . Cred ca o sa o sa intelegi sursa revoltei lor. Altceva, nu pot sa faca!

Nicolae Cristache răspunde:

Voi afla că într-adevăr cauza lor este una sfântă. Iubesc cauza. Mi-e teamă că a fost confiscată așa cum astăzi se confiscă totul în lume. Acolo este nevoie de un Gandhi. Respectiv de o soluție de geniu. O cauză oricât de sfântă ar fi se strică atunci când nu e păzită inteligent.

Simona-Luiza Gheorghita adaugă:

Am dat “like”pt că imi place și îmi pare bine că ați postat această știre.Eu am fost in Israel și am rămas profund impresionata de ce mizerabil și nedrept tratament au parte palestinienii din partea celorlalți israelieni.Sunt ținuți în locuri delimitate cu sârmă ghimpată și li se refuză orice drept omenesc,cum ar fi cel de a-și câștiga pâinea cinstit.Nu sunt lăsați să se apropie de turiștii străini cărora pot sa le vânda produsele lor și sunt tratați -pe scurt- că niște”câini râioși”!!! și nu ca niște oameni cu care restul israelienilor ar trebui sa trăiască în pace și bună înțelegere!
Singura impresie buna ref la poporul actual din Israel pe care am păstrat-o este vis-a-vis de femeile israeliene:harnice,politicoase,pline de bun simț și deosebit de eficiente,fiind prezente in toate ramurile economiei, inclusiv în armată,am înțeles!
Bărbații lor mi s-au părut leneși, extrem de nepoliticosi și profitori de pe urma femeilor lor! Nici cei care trebuiau să îi servească pe turiști nu știau să se poarte,îți aruncau marfa și te-ar fi jefuit și de ultimul ban!Am plecat f tristă de acolo,pt că eu am o stimă deosebita pt poporul israelian,am crescut , în copilărie, împreună cu 2 băieți de rit mozaic,și toată familia lor era model de comportament in tot cartierul!

Valeria Petrescu :

Asa zisele interese oculte alimenteaza invrajbirile dintre cele 2 popoare, care ar trebui sa traiasca in pace!

Nicolae Cristache:

Din păcate, democrațiile nu dispun de mijloace pentru a face dreptate și a pedepsi pe adevărații criminali. Aș spune că tocmai adevărații criminali conduc democrațiile. Președintele Franței, primul și singurul, face deoasebirea între democrația autoritară și autoritatea democrației, de pildă, autoritatea în marșul cu morți și răniți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *