Acasa > mita

Sebastian Vlădescu – o semnătură de două milioane de euro

Ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea Președintelui României, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au

Read More

O judecătoare recidivistă a comis-o iar

Anchetată, arestată, judecată, condamnată, eliberată, iar anchetată, şi judecată, iar condamnată, iar trimisă în judecată. Şi tot aşa de trei ori. Astfel  poate fi prezentată pe scurt „istoria” ultimilor cinci ani din viaţa fostei judecătoare arădene Floriţă Boloş. Prima condamnare a fostului magistrat de la Judecătoria Ineu a fost de patru

Read More