Acasa > santaj

Ginerele lui Băsescu, achitat de ÎCCJ. Fiul unui fost președinte, condamnat

Ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, Radu Pricop, achitat definitiv joi la ÎCCJ, în dosarul în care e acuzat de complicitate la şantaj.   Avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost achitat definitiv joi de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost trimis

Read More

METROREX:Mereu pregătiți de luptă!Se anunță grevă generală

Astăzi sindicaliștii de la Metrou au fost în grevă de avertisment pentru două ore, principala lor revendicare fiind majorarea salariilor cu 42%. Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a calificat protestul drept „o încercare de șantaj” și a afirmat că dacă sindicaliștii ar avea cîștig de cauză, prețul unei călătorii cu metroul

Read More

Fetițe obligate să se prostitueze

La data de 22.10.2008,  procurorii DIICOT-B.T.Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş,  într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de un număr de 3 suspecţi

Read More