Acasa > Articole > Presa > A doua venire (XVI)

A doua venire (XVI)

Nicolae Cristache vă oferă, azi, un fragment din capitolul XVI al romanului său “A doua venire”.

Aprigul Neceav a apărut la Geneva, cu o dublă aureolă: de deţinut politic evadat din închisoarea Petru şi Pavel şi de trimis al unui atotputernic comitet care pregătea în ascuns revoluţia în toată Rusia. După arestarea câtorva din tovarăşii săi mai apropiaţi fugi în străinătate pentru a-i determina pe vechii militanţi să inflameze cu scrierile şi numele lor tineretul rus. Rusia gemea, trosnea din încheieturi; ar fi fost de ajuns şi un zdrumicat de revoltă ca să se aprindă instantaneu. Bakunin vedea în tânărul sălbatic chemarea pârjolului. Europa urcase temperatura războiului la gradul de fierbere. Era aşa de convins de existenţa acestui „comitet”, încât se angajă să se supună fără nici o obiecţie tuturor ordinelor pe care comitetul i le-ar fi comunicat prin Neceaev.

Căzut din norii grei cu tunete şi fulgere de pe cerul revoltelor din Italia şi Spania, se puse orbeşte pe treabă. Să nu i-o ia altcineva înainte. Revoluţia bătea la uşă. Situaţia sa materială era deosebit de precară; fraţii nu-l mai ajutau şi erau zile când n-avea nici cele cinci centime să-şi bea măcar obişnuita ceaşcă de ceai. Copiii – înfometaţi, soţia – îngrijorată de sănătatea lui. Prin mijlocirea unui prieten, Liubavin, a primit 300 de ruble de la un editor rus pentru a începe traducerea „Kapitalului” lui Marx; Neceaev îl supralicita cu temperamentul său exploziv. Scriau pe nerăsuflate; invectivele lor se năpusteau peste biata Rusie suflându-i în vele tot vacarmul revoltelor din Apusul încins, doar-doar corabia o va lua din loc. Departe de scopurile ascunse ale lui Neceaev, credul, Bakunin nesocotea primejida, privea, dar nu vedea că în ciuda precauţiilor „micului tigru”, cum îl alinta pe Neceaev, luminile rampei erau aprinse tot timpul. Au fost învinuiţi, atât el cât şi Neceaev, că au nenorocit multe persoane nevinovate din Rusia, trimiţându-le scrisori, tipărituri sau telegrame într-o formă care trebuia să atragă atenţia poliţiei ruseşti asupra lor. Utin strângea spuză pe turta diversiunilor lui. Când Neceaev, dezlănţuit în vâlvătaia urii inimii sale, recunoscu mai târziu metoda sa infamă, era târziu, nu mai erau urechi să asculte. Pentru a-i nimici sau pentru a-i atrage în întregime în mişcare pe cei care nu-i suflau în coarne, „micul tigru” îi ademenea să semneze, în momente de enervare, declaraţii compromiţătoare, le fura scrisori confidenţiale cu ajutorul cărora putea apoi să exercite un şantaj asupra lor. Raportul lui Utin se umfla cu vrute şi nevrute.

Întors în Rusia, Neceav ducea cu el o scrisoare de acreditare din partea lui Bakunin. Acesta îl numea „reprezentant împuternicit” al unei Alianţe revoluţionare europene. Una din fanteziile utopice ale lui Bakunin. Nu conta. Numele lui Bakunin se bucura de destulă autoritate pentru a da agitaţiei lui Neceaev, în rândurile studenţilor ruşi, eficacitatea râvnită. Chipul lui Bakunin flutura pe stindardele greviştilor de la minele elveţiene ale răsculaţilor din Barcelona sau Jura ori ale combatanţilor lui Garibaldi din perioada de dragoste. Când unul dintre noii săi partizani, studentul Ivanov, începu să se îndoiască de existenţa acestui for secret, Neceaev îl înlătură pe incomodul sceptic, asasinându-l. Găsirea cadavrului a dus la numeroase arestări. Neceaev reuşi să fugă peste graniţă. Bakunin se făcu luntre şi punte pentru a demonstra că asasinarea lui Ivanov n-ar fi fost o crimă de drept comun, ci politică, şi că Elveţia n-ar avea voie să-l extrădeze. Încurajat, îi joacă protectorului său o festă urâtă. Îl determină pe Bakunin să renunţe la traducerea „Kapitalului” pentru a se dedica integral propagandei revoluţionare şi îi promise să se înţeleagă cu editorul în privinţa avansului plătit. Trimise aşadar o hârtie cu antetul Comitetului, împodobită cu o secure, un stilet şi un revolver, dar nu direct editorului ci lui Liubavin care îl recomandase pe Bakunin editorului. Prin această scrisoare i se interzicea editorului, sub ameninţarea cu moartea, să-i ceară lui Bakunin restitutirea avansului. Liubavin, jignit, îi răspunse indignat lui Bakunin. Consternarea nu-l ajută foarte mult pe Bakunin. Se grăbi totuşi să-şi recunoască datoria printr-o nouă chitanţă, angajându-se să o plătească deîndată ce va fi în stare. Şi rupse oriece legătură cu Neceaev, despre care între timp auzise şi alte lucruri grave. Între altele, despre planul acestuia de a ataca şi a prăda poşta Simplonului. În zăpăceala lui, s-ar fi amestecat şi în isparva asta. Luminile rampei nu erau doar sub camuflajele poliţiei, ci şi ale omniprezentului Nikolai Utin.

De data aceasta, Marx a aflat despre ce i s-a întâmplat lui Bakunin dintr-un izvor mai sigur: de la bravul Lopatin, care, cu prilejul unei vizite la Geneva, se străduise zadarnic să-l convingă pe Bakunin că nu există în Rusia nici un „comitet”, că Neceaev nu fusese niciodată deţinut în închisoarea Petru şi Pavel, că sugrumarea lui Ivanov a fost un asasinat inutil. Serviciile secrete ţariste, şi nu numai, se treziseră cu o pleaşcă. Guvernul folosi prilejul pentru a-i compromite pe revoluţionarii ruşi în faţa lumii întregi; a adus pentru prima dată un caz politic în dezbaterea judecătorească publică, în faţa unei curţi cu juri.Peste 80 de acuzaţi, mai ales studenţi, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare şi muncă silnică în minele din Siberia. Romantic, Bakunin i-a scris lui Ogarev, editorul, care şi el se lăsase amăgit de Neceaev: ”O anumită voce lăuntrică îmi spune că Neceaev, care, fără îndoială, îşi dă seama că este pierdut fără scăpare, va şti să adune, de data aceasta, din adâncul firii sale confuze, decăzute, dar nu josnice, întreaga sa energie primitivă şi dârzenie. El va pieri ca un erou şi nu va mai trăda pe nimeni şi nimic”. Neceaev a corespuns acestei aşteptări în cei zece ani groaznici de închisoare pe care i-a mai trăit. El a căutat să repare pe cât posibil păcatele sale din trecut şi a dat dovadă de o energie de oţel prin care a supus voinţei sale până şi pe paznicii închisorii. Nikolai Utin continua, la Geneva, intrigile şi obţinu ca Bakunin şi câţiva din prietenii săi să fie excluşi din secţiunea centrală de la Geneva a Internaţionalei.

Fu însărcinat să alcătuiască, potrivit unor izvoare ruseşti, un raport succint asupra procesului Neceaev, iniţiativă atribuită lui Marx. Utin a început munca ce i-a fost încredinţată cu scornirea unei poveşti despre un pretins atentat săvârşit împotriva lui, la Zurrich, unde, afirma el, nu avea alţi duşmani decât câţiva slavi, membri ai unei organizaţii de sub comanda lui Bakunin. Aceştia l-ar fi atacat într-o zi într-un loc retras din apropierea unui canal. L-au aruncat la pământ şi, desigur l-ar fi omorât şi l-ar fi aruncat în canal dacă n-ar fi trecut pe-acolo patru studenţi germani. Congresul de la Haga l-a exclus pe Bakunin din Internaţională nu pe motivul că ar fi un zurbagiu incorigibil, un anarhist utopic indisciplinat, ci pentru că „nu cunoaşte graniţa între ce este al meu şi al tău”. Bakunin a mirosit iniţiatorul: Karl Marx, oricât de incredibilă părea această ipoteză. Fu chemat şi apăru în avanscenă Engels, care a zis: „Omul acesta (Bakunin) – îi scria prietenului său Sorge – îşi transpune cu fermitate catehismul în practică; de ani de zile, el şi Alianţa sa, trăiesc numai din şantaj, bizuindu-se pe faptul că despre acestea nu se poate publica nimic fără a fi comproimise alte persoane, care trebuie cruţate. Nici nu vă puteţi închipui cu ce bandă de tâlhari aveam de-a face”. Marx îşi procurase textul scrisorii prin care Liubavin fusese ameninţat cu moartea în cazul în care ar cere restituirea avansului de 300 de ruble de la un pretins editor rus, deşi chiar Liubavin, acum el însuşi un duşman înverşunat al lui Bakunin, îi trimise lui Marx o scrisoare în care recunoştea că dacă „pe atunci, participarea lui Bakunin la această ticăloşie mi s-a părut în afară de orice îndoială, astăzi, judecând întreaga poveste cu sânge rece, îmi dau seama că această participare nu este cu nimic dovedită, că scrisoarea putea să fie trimisă de Neceaev fără nici un amestec al lui Bakunin”.

Bakunin nu avea termen de predare a traducerii. O putea amâna, n-ar fi fost nici prima, nici ultima oară. Pentru a cerceta şi a trage concluziile cuvenite asupra cazului, fusese alcătuită o comisie de cinci. În locul ei şi-a asumat această sarcină comisia de protocol a Congresului din care făceau parte Marx şi Engels. Memoriul rezultat este catalogat de cronicarii timpului, mulţi dintre ei marxişti, ca fiind o scriere de pe cea mai joasă treaptă din tot ce au publicat Marx şi Engels. În memoriu se afirmă că Bakunin şi alianţa sa secretă au distrus Internaţionala prin intrigile şi uneltirile lor. Scrierea este un act de acuzare unilateral. Partea a doua a memoriului cuprinde exclusiv dezvăluirile lui Nikolai Utin despre procesul Neceaev şi deportarea în Siberia a lui Bakunin, în care se afirmă că încă de pe atunci Bakunin s-a comportat ca un şantajist şi un escroc. Nu se aducea nici o dovadă în sprijinul acestor afirmaţii, iar tot ce a spus şi a făcut Neceaev se trecea fără nici o rezervă pe socoteala lui Bakunin. Capitolul despre Siberia este de-a dreptul un roman poliţist. Se arată că, în timpul când Bakunin se afla în Siberia, guvernator al Siberiei era o rudă a lui; datorită acestei rubedenii şi serviciilor aduse guvernului ţarist, Bakunin a devenit în deportare guvernatorul secret al provinciei şi abuza de puterea sa, favorizând pe unii capitalişti în schimbul unor mici bacşişuri. Chiar şi cercuri de revoluţionari ruşi ,ostile lui Bakunin, au fost scârbite de cuprinsul scrierii. Marx a pierdut el însuşi mult din simpatiile pe care le cucerise în Rusia. Dar şi în alte privinţe se dovedi că memoriul a fos un eşec, tocmai din cauza singurului rezultat pe care l-a avut: retragerea din luptă a lui Bakunin. Acesta a răspuns mai întâi printr-o declaraţie pe care a publicat-o în „Journal de Geneve”. În ea se exprima adânca lui amărăciune provocate de atacurile cuprinse în broşură apoi invoca vârsta sa de 60 de ani şi boala sa de inimă, care se agrava zi de zi şi care îi făcea viaţa tot mai grea. „N-au decât alţii mai tineri să pornească la treabă. În ceea ce mă priveşte nu mai am nici puterea necesară, nici, poate, încrederea necesară pentru a împinge mai departe piatra lui Sisif împotriva reacţiunii care triumfă pretutindeni. Eu mă retrag, aşadar, de pe câmpul de luptă şi cer de la iubiţii mei contemporani un singur lucru: uitare. De acum încolo nu voi mai deranja liniştea nimănui”.Învinuindu-l pe Marx că a transformat Internaţionala într-un instrument al răzbunării sale persoanle, el recunoscu, totuşi, încă o dată, că Marx este unul din principalii întemeietori ai acestei mari şi frumoase asociaţii. „Motivele de sănătate” invocate de Bakunin au fost luate în derâdere; dar cei câţiva ani pe care i-a mai trăit într-o sărăcie cruntă şi suferinţe fizice cumplite, au făcut dovada că puterea sa se stinsese într-adevăr. Stop-cadru la mormântul lui Bakunin: „Cu toate greşelile şi slăbiciunile lui, istoria îi va asigura un loc de cinste printre luptătorii de frunte ai proletariatului internaţional, oricât de mult i s-ar contesta acest loc cât timp există filistini pe acest pământ şi indiferent dacă aceştia trag scufia de noapte peste urechile lor lungi sau caută să-şi ascundă oasele lor tremurânde sub blana de leu a unui Marx”( Franz Mehring, marxist). Paradox: de partea lui Bakunin, nevinovat – nimeni. De partea cealaltă: toţi adversarii fireşti şi un supliment: tabăra Marx-Engels.

Şi mă întrebam: Cine sunt învingătoriiC cine conduce lumea?

Nu uitaţi, prima formă a romanului poate fi achiziţionată de la:
Librăria Eminescu, Bucureşti
Bdul Regina Elisabeta nr 16
021-3142383
Librăriile Cărtureşti
www.elefant.ro
www.librarie.net
www.bookland.ro
– libraria online BookLand şi Caravana BookLand
Editura eLiteratura: strada Vasile Lascăr nr 5-7, etaj 6, sector 2
Luni -Vineri, 10-17, telefoane 021 312 8212, 0722156408;
e-mail: office@epublishers.info (cu reducere de preţ)
Palatul Naţional al Copiilor – Standul de carte EPUBLISHERS din holul central – Bdul Tineretului nr 4
De asemenea, comandând cartea direct la editură, puteţi cumpăra două romane de Nicolae Cristache – „Un erou blestemat” şi „ A doua venire” la preţul de numai 30, în loc de 51 de lei.
http://www.coresi.net/eLiteratura-net/nicolae-cristache-a-doua-venire/index.html
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *