Acasa > Articole > Presa > Merge treaba, merge (VIII) / Escrocul fericit

Merge treaba, merge (VIII) / Escrocul fericit

 

Sufrageria familei Păsărin, părinţii Georgetei. Scaunele sunt dispuse astfel încât din orice unghi ai privi spre televizor să ai în faţa ochilor sigla „Mărturisirile unui caraulaş corupt”. Caraulaşul corupt este Oscar, nepotul familiei. Oaspeţi sunt domnul Girtelică, mai marele caraulaşilor, şeful lui Oscar şi adjunctul său, cu nume conspirativ domnul Puliţer. Pe ecranul televizorului sigla cu „Mărturisirile unui caraulaş corupt” dispare ca să facă loc imaginii care îi înfăţişează pe protagonişti discutînd la o masă în plan îndepărtat. Treptat, teleobiectivul apropie scena. Reporterul şi invitatul său, caraulaşul Oscar, ajung în prim-plan. Oscar este tuns scurt, ca boxerii. Poartă tricou alb cu guler înalt sub sacoul din lână cu dungi înclinate. Privire veselă, luminoasă. Moderatorul emisiunii pare, la rândul său, relaxat. Are o sarcină plăcută şi nu-şi ascunde frumoasa infatuare a celui sigur pe o audienţă de zile mari.

Revenită din vecini, cu punga de mălai încă în mână, doamna Păsărin remarcă din prag:
– Tare-s frumuşei amândoi. Ptiu, ptiu, să nu le fie de deochi! Aşa tuns, nepotul nostru seamănă cu cântăreţul ăla cu fundul gol de-a deschis Carnavalul de la Rio. Cum îl cheamă?
Dintre cei de faţă singur domnul Puliţer o urmăreşte cu interes şi intenţia de a-i veni în sprijin. Gospodina observă şi i se adresează pe nume:
– Domnul Puliţer, am făcut rost de mălai pentru mămăliguţa fără brânză. Sunteţi şeful lui Oscar, dacă n-ajunge la timp o să vă rog pe dumneavoastră să-i transmiteţi un pacheţel.
Moderatorul emisiunii iese discret din prim-plan ca să-şi încheie prezentarea cu spatele şi următoarea mărturisire:
– Ca reprezentant al opiniei publice nu-mi voi menaja nici astă seară invitatul şi-l voi conduce cu ştiinţă, bune intenţii şi taxele la zi, la mărturisiri complete.
Domnul Puliţer, ca şef direct al lui Oscar, are îndoieli în ceea ce priveşte succesul demersului.
– Ca şef al lui Oscar aş vrea s-o văd şi pe asta!, exclamă el într-o parte. Oscar, continuă el, vădit stânjenit, n-a minţit în viaţa lui. Nu-mi dau seama cum ai putea obţine o mărturisire ca lumea de la el în lipsa acestei deprinderi străvechi a caraulaşilor.
Georgeta îl ţine pe Dorin cu capul plecat, aranjându-i părul ciufulit la spate.
– Măi fată, se sesizează tatăl, găseşte mai repede ce cauţi! Îl stânjeneşti pe domnul Puliţer. Atenţie, încep!
– Domnule caraulaş, îşi începe reporterul seria întrebărilor, ca fost felcer ce părere aveţi despre fapta celui care sunteţi astăzi şi care, în orice dicţionar juridic se cheamă cum?
– Aşa e, admite Oscar.
– Se cheamă cum?, nu se lasă moderatorul.
– Vai ce parşiv!
Domnul Puliţer se fâţâie nemulţumit în scaun.
– Îl ia pe departe. Ce dracu, nu suntem duşmani?! Doamne, ce oameni! Se cheamă mită, dar să spună el, că-i intelectual, nu Oscar.
Oscar se uită când în obiectiv, când la moderator. Nu-şi găseşte locul.
– Priviţi la mine, îl ajută ziaristul. Se cheamă mită.
– Domnul Puliţer a ştiut primul, îl laudă fata. Domnul Puliţer, e prima oară când vedeţi filmul?
– E-he, râde Oscar de propria-i încurcătură. Acum e bine. Ce părere am ca fost felcer? Atunci trebuia să mă-ntrebaţi. Pe timpul meu felcerii luau de toate. Nu luam mită, atât. Mită nu luam. Primeam ce se găsea pe vremea aia. Ca şi dumneavoastră, ca noi toţi.
– Ca mine nu, se eschivează reporterul. Eram prea mic. Eram stagiar pe-atunci.
– Sunteţi în recuperări, he, he!
Oscar se simte în largul său, îşi permite chiar să glumească.
– Cine n-a luat la timpul potrivit, enunţă el sentenţios, regretă astăzi. Mulţi recuperează cu vârf şi îndesat. De aceea ziceam…
– Nu facem politică, îl avertizează moderatorul. Aveţi timp destul pentru a vă pune cenuşă-n cap.
Domnul Păsărin este de partea lui Oscar.
– Eu zic că are dreptate nepotul. Vă spui, până nu privatizăm Guvernul şi Parlamentul, nu scăpăm de beleaua asta, catapeteasma ei de privatizare.
Domnul Girtelică dă din cap cu aer de cunoscător.
– Deştept reporterul, foarte deştept.
– Şi io cred că Oscar e în corzi, se nelinişteşte tot mai mult domnul Puliţer. I-a luat faţa ziaristul. Îl lasă pe el ca s-atace, ca să marcheze pe contraatac.
Contraatacul moderatorului constă în următoarea întrebare:
– Să înţeleg din ce spuneţi că nu regretaţi fapta comisă?
Oscar ezită câteva clipe. Eşuează în efortul de concentrare şi zice:
– Nu prea pot să-mi dau seama acum. Am fost luat în grabă: conferinţe de presă, reporteri, radio, dumeavoastră acum. Când să-mi fi dat seama? Dacă ar fi să răspund pe loc aş zice că nu. Da’ poţi să ştii? Puneţi-vă în locul meu. Neam de neamul meu n-a fost vedetă de televiziune. Şi n-am fost nici noi fitecine. Bunicul din partea mamei a fost gropar. A îngrăşat pământul strămoşesc cu vreo trei sferturi din locuitorii comunei. A băut vreo 15 cisterne de ţuică şi a mâncat colivă de pe vreo 12 hectare cu grâu. Ar fi putut să intre în Bişniţ Bucă, cum i se spunea altă dată Cărţii Recordurilor.
– Acum e-acum!, îi previne domnul Girtelică, atent la fizionomia reporterului, care revine şi zice:
– La următoarele-ntrebări vă rog să-mi răspundeţi cu da sau nu. Aţi recunoscut în faţa Consiliului fapta comisă?
– Da.
– Vai de capul lui!, se lamentează Puliţer.
Moderatorul continuă:
– De ce aţi fi mărturisit dacă fapta n-ar fi fost rea? Mărturiseşti ceva ce-ai făcut rău.
Oscar scurt:
– Nu!
– Nu, ce?
– N-am înţeles care-i întrebarea. Trebuia să răspund cu da sau nu şi l-am ales pe nu.
Reporterul continuă să-l fixeze grav. Admite că la întrebarea sa nu se putea răspunde cu da sau nu şi o reformulează:
– Dacă aţi mărturisit, nu înseamnă că aţi comis o faptă rea?
– Nu.
– Cum nu, domnule?!
Deşi pare oarecum fâstâcit, Oscar se menţine pe poziţie.
– Nu.
Reporterul îşi duce mâinile la piept într-o postură severă.
– Fiţi mai explicit.
– Tot cu da sau nu?
– Nu.
Oscar se îmbăţoşează la rându-i:
– Nu, ce?

Doamna Păsărin aşează platoul cu mămăliguţa fără brânză şi îşi exprimă dezacordul faţă de atitudinea nepotului.
– Nu e frumos ce face Oscar. Băiatu’, am impresia, îi vrea binele. Aşa frumuşei au fost amândoi până acum. Ce-o fi având de nu se-nţeleg?
– Atenţie!, îi averizează domnul Girtelică.
Reporterul revine la poziţia relaxată. Chipul său exprimă bunătate şi prezenţă de spirit.
– Nu, adică nu mai răspundeţi cu da sau nu, ci explicaţi cu vorbele dumneavoastră.
– La noi în familie nu mărturisim numai faptele rele. Spunem ce ne trece prin cap.
Domnul Puliţer ţine să anticipeze:
– Nu-l văd bine pe Oscar al nostru! Cât e de bun băiatu’ ăsta, o să dea cu el de pământ. Ce mă-sa o ţine ca-necatu’ cu nu?
Moderatorul îl priveşte pe Oscar cu nespusă duioşie:
– Să ştiţi că eu vă pot face să mărturisiţi şi altfel.
– Cu mine nu-i nici o scofală. Eu ştiu să mărturisesc în multe feluri.
– Aha, anunţă Puliţer. I s-a-nfundat! S-a aşezat pe picioarele dindărăt şi o-ncurcă virgulă ca catârul.
– Dacă nu era nimic deosebit, de ce aţi mai mărturisit?
Moderatorul întoarce privirea spre unul dintre operatorii din studio care, sesizând încercarea subtilă iniţiată de moderator, chicotise scurt.
– Şi-atunci vă-ntreb, vă-ntreb eu şi vă-ntreabă şi opinia publică pe care o reprezint, aţi luat sau nu aţi luat mită?
– Răspund, se interesează Oscar?
– Vă rog, poftiţi!
Abia acum insinuarea din vocea ziaristului ajunge până la Oscar, care se trezeşte brusc.
– Ia staţi oleacă! Aveţi opinia dumneavoastră publică? Am auzit bine? Foarte bine! Fiecare cu opinia lui publică! Fiindcă, să ştiţi, şi eu am opinia mea publică. Amândouă opiniile astea publice ne privesc acum şi pe mine şi pe mata. Poate în egală măsură şi în mod sigur, opinia mea publică nu e proastă deloc. Io sunt reprezentantul opiniei mele publice şi dumneavoastră reprezentantul opiniei dumneavoastră publice.
– N-am nimic împotrivă să ne batem în opinii publice, se-nveseleşte moderatorul sigur pe opinia sa publică. Povestiţi cum de v-a venit ideea să mergeţi la Consiliu. Pe vremea aceea încă n-aveaţi opinie publică.
– Aveam, aveam!, reptă Oscar, ca să câştige timp.
– Aveaţi una mică, în cel mai bun caz.
– Io, mică!?
– Dacă io vă spun că reporterul e-al dracu’ de deştept, se bucură domnul Girtelică de faptul că, iată, va fi confirmat. L-a-ntors ca la Ploieşti.
Oscar pare să nu-şi dea seama de pericolul care-l paşte. Propunerea moderatorului îl înalţă-n scaun. Până-o măsor, aş vrea să lămuresc nişte lucruri. Să nu mi se pună în seamă cine ştie ce scorneli. Habar n-am avut io, când am intrat în Consiliu, că voi ieşi eroul ăl mai mituit şi mai corupt. Da’ îs mulţumit. Io am confirmat că mentalităţile vechi nu dispar peste noapte. O faptă pilduitoare nu trebuie să fie bună. Ea poate fi la fel de pilduitoare dacă e rea. Sunt mândru!
– Dacă o s-o ţineţi mult aşa, îl avertizează moderatorul, amândouă opiniile publice vor începe să caşte de plictiseală. Fiţi mai distractiv! Sunteţi plătit din banii contribuabililor şi ei vor să se distreze! Ce s-a întâmplat?
– S-a-ntâmplat că nu m-am dus să mărturisesc o luare de mită. He – he, îi provoacă el la râs pe cei pregătiţi să caşte de plictiseală. He – he! He – he – he – he!
– Uite ce frumos e!, constată doamna Păsărin. He – he. Aşa, mamă! He – he. De ce să vă certaţi? He – he!
– He – he, îi ţin isonul domnul Păsărin şi domnul Girtelică.
– He – he – he – he, îi urmează prin contaminare, Georgeta, Dorin şi Puliţer.
– Hi – hi – hi, se molipseşte şi moderatorul fără să vrea. Vă rog, hi – hi, să povestiţi mai departe, hi – hi…
– M-am dus, he – he, să-i anunţ, he – he, de primejdia care-i paşte. He – he.
– Hi – hi, bine le-aţi făcut, hi – hi. Şi ei ce-au spus?
– Au zis să ies afară. Da’ apoi m-au rechemat ca să-mi spună că la început o să am nişte neplăceri, aşa… C-o să trec în Diplomaţie. Fiindcă asta mă aşteaptă. Diplomaţia. Toată lumea a crezut ce-aţi crezut şi dumneavoastră cu opinia publică a dumneavoastră, că io am luat mită. Io am fost de folos neamului meu cu o pildă rea. Să nu se mai facă cum am făcut. Că zicea şi domnişoara Georgeta, verişoara mea…
Georgeta îşi acoperă ochii cu palmele.
– Dragul de Oscar, uite am roşit toată!

Moderatorul anunţă pauză de publicitate. Crainicul televiziunii anunţă un comunicat important pentru ţară. Premierul va transmite un comunicat important pentru ţară din Palatul Biruinţa. Domnul Girtelică aruncă o privire la ceas, întârzie câteva fracţiuni de secundă cu ochii pe cadran. Acesta rezistă. Aceeaşi voce anunţă că, de fapt, va fi un comunicat pentru ţară de la Palatul Leului. Îl va face Preşedintele.
– Şi amândoi cu P. P – premier, P – preşedinte. Amândoi cu P, nu-i aşa, Dorin? Ce multe lucruri frumoase încep cu P în limba română!
– Dăm legătura la Palatul Biruinţa!
Vocea premierului:
– Stimaţi concetăţeni, oameni buni, stimaţi colegi, ţara trece prin clipe istorice, clipe de agonie demnă, de prăbuşiri spectaculoase… Luminiţa de la capătul tunelui s-a, poetic vorbind, feştelit eroic. He – he, vă asigur că situaţia este sub control! Reforma a învins! Am vândut tot ce se putea vinde! N-am vândut vârful Omu şi trecătoarea Oituz – în renovare. Lupta anticorupţie s-a încheiat în Subcarpaţii Meridionali, în Delta Dunării şi depresiuni. Se pregătesc judeţele limitrofe. Starea naţiunii a fost puricată în 624300 de ore de talk-show-uri. Ar reveni cam 382 de ore de talk-show pe lider de cap politic. Din acest punct de vedere suntem pe primul loc în Europa, poate chiar în lume. N-avem încă datele din Etiopia şi Tanganica. Astăzi chiar, la orele 16.00, personal domnul Preşedinte va prezida o şedinţă de guvern televizată. Alternativ cu şedinţa guvernului va fi transmisă, de asemenea în direct, prinderea în flagrant minuţios organizat de mită a unui înalt demnitar al opoziţiei. Vor cânta formaţia Sarmalele Reci şi domnul Salam. Domnia sa, Preşedintele, nu domnul Salam, va ţine un discurs important. Domnia mea voi ţine un alt discurs important. Cine are cunoştinţă pe unde se află domnul ministru de la Acareturile Publice este rugat să-i transmită să vină de urgenţă la Palatul Biruinţa. Dânsul are deja trei absenţe nemotivate. Vă mulţumesc.

Domnul Girtelică dă sunetul mai încet. Georgeta intervine alarmată:
– Şi domnul Preşedinte?
– Noi, caraulaşii, o linişteşte domnul Girtelică, cunoaştem primii lucrurile importante, chiar înainte de a se produce. Vă spun io ce va anunţa Preşedintele. Va anunţa o consultare publică, un referendum, în legătură cu următoarele variante: 1. strângem cureaua până la utlima gaură şi chiar mai mult în chip social – democrat; 2. închidem ce-a mai rămas din fabrici şi tot românul fără funcţii politice trece în şomaj după reţeta liberală şi neo – liberală; 3. foametea să fie susţinută printr-un consens naţional între toate partidele istorice şi patriotice.
– Io zic că-i exagerat, e de părere domnul Puliţer. Unui popor care o juma’ de secol a murit de foame într-un singur fel, îi oferi brusc trei feluri. E exagerat! Prea exagerat! Şi ce e mult, o ştiu din arta culinară thailandeză, constipă. Gândiţi-vă la faptul că naţiunea nu beneficiază de un exerciţiu democratic, ca să nu mai vorbesc de unul laxativ, cât de cât, acolo.
– Dintr-un anumit punct de vedere, intervine Dorin, acela al constipaţiei, şi eu înclin să cred că e mult. Mai ales, aşa cum afirmaţi chiar dumneavoastră, naţia n-are un exerciţiu laxativ cât de cât, acolo. Dacă ar fi să dăm apă la moară curentului naţionalist – ortodox, am spune că poporului român nu i-au lipsit niciodată deprinderile purgative. Am putea aminti aici dizenteria, practicată din cele mai vechi timpuri. În opinia mea, o naţiune ar trebui să aibă nu una, nu trei, ci sute de modalităţi de a muri de foame. Dumneavoastră, domnule Girtelică, în ce fel aţi prefera să muriţi de foame?
– Eu? Mă rog, eu nu sunt poporul. Da’ dacă aş fi şi ar trebui să aleg, rămân, orice s-ar spune, un om de stânga. Economiceşte vorbind, când trebuie să iau, mă comport ca orice liberal. Dar când e să dau mă interesează echitatea social – democrată şi mai bine nu dau deloc decât să risc să fiu nedrept.
– Doctrina creştină, încearcă să-i fie pe plac Dorin, cu care ne naştem, are multe lucruri comune cu social – democraţia. „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi”, zice Cartea. La fel zice şi social – democraţia. Nu, însă, şi pe nevasta acestuia, zice Cartea Cărţilor. Abia acum social – democraţia se desparte de Cartea Sfântă. E mai încăpătoare, mai modernă, mai tolerantă. Sigur, şi condiţiile istorice sunt altele. Şi libidoul. O dată cu progresul tehnic, cu apariţia comutatoarelor electrice şi a cheilor sistem yale, femeile au pierdut unele din funcţiunile străvechi şi au dobândit funcţionalităţi noi, dar, desigur, esenţa adulterului a rămas aceeaşi.
– Aşa am crescut de mic, îl confirmă Girtelică. Tata, săracu’, iată, iarăşi vine vorba despre el, a fost simplu geambaş, pe urmă activist de partid… Mereu ne zicea: omul chibzuit ia cu amândouă mâinile şi dă numai cu stânga. Tradiţia de stânga s-a păstrat în familia noastră şi după moartea tatei.

Se termină pauza de publicitate. Oscar şi moderatorul reapar pe ecranul televizorului.
– Ssst, vă implor, lăsaţi poeziile! Oscar iarăşi o ia razna.
Pe ecranul televizorului nu mai e bună dispoziţie. Ziaristul râde. Ceafa bine tunsă a lui Oscar s-a brobonat de transpiraţie şi luceşte ca un stânjenel înrourat. Moderatorul vrea să ştie de ce invitatul crede, în contradicţie cu elita intelectuală a partidului său, că e bine ca ungurii din România să înveţe Geografia şi Istoria în limba lor ungurească.
– Vai, domnul reprezentant, râde Oscar, he – he, he – he, nu mai spuneţi aşa ceva! Că ne aud opiniile noastre publice. Am venit în întâmpinarea dumneavoastră şi a opiniei publice a dumneavoastră când am zis că aşa, pe sub mustaţa pe care n-o aveţi, vă cam gudură gândul să-i beliţi pe unguri. Şi ce-am zis? Am zis că dacă asta vă bucură să vă zic ce zicea mama. Şi mama zicea că fiecare pasăre pe limba ei piere. Lăsaţi-i în pace pe unguri să înveţe limba pe care vor pieri. Ce durere vă fac? N-aveţi altă treabă decât să vă intereseze pe ce limbă moare unu’ şi altu’?
– E nebun!, decide Puliţer. Nu mă-ntrebaţi de ce, că nu ştiu ce să vă spun. Da’ e nebun. Mă gândesc ce-ar zice Mihai Viteazu al nostru şi Atilla al lor dacă l-ar auzi. Huleşte străbunele sentimente de ură ale înaintaşilor noştri. Durerea îl face să nu mai aibă nimic sfânt şi naţional în el. Dacă ură nu e, nici naţional nu e.
– De ce vă înverşunaţi împotriva mea, se apără reporterul? Eu nu fac altceva decât să pun întrebări.
– Şi eu ce altceva fac?, se miră Oscar.
Domnul Păsărin se simte obligat să intervină în calitate de democraţian:
– Nu ştiu ce l-a apucat pe Oscar, fiindcă nu ştiu cum e la ruralişti. La noi lucrurile sunt spuse cât se poate de democratic. Decât fără unguri, da’ în opoziţie, mai bine la putere, cu unguri cu tot. Puterea face unirea. Deşi se poate şi invers. Cum ar veni, că unirea face puterea. Catapeteasma mamii ei de Geografie!
– Se răceşte mămăliguţa!, se vaită doamna Păsărin. În ceea ce mă priveşte, Oscar al nostru are dreptate: fiecare cu opinia lui publică. Aşa curăţel şi fercheş nu l-am mai văzut până azi.

Imaginea de pe micul ecran dispare. În locul ei se derulează secvenţe dintr-un film horror; nişte extratereştri cu chipuri din piatră cioplită atacă oraşul New York, pe care-l prefac într-un morman de ruine. Se aud ţipete disperate de femei şi copii prinşi sub dărâmături. Nepotul familiei Păsărin a venit special pentru a prinde ultimele scene din film.
– Horror!, excalmă încântat. Şi voi vă uitaţi la mizeria aia de talk – show!
Doamna Păsărin îl plesneşte peste mână, îi smulge telecomanda şi, după ce-l readuce pe ecran pe frumuşelul Oscar, îl împinge afară pe nepot, scuzându-se:
– Copilul n-a ştiut ce musafiri avem. A crezut că sunt vecinii noştri. Nu vede bine de aproape, sărăcuţul, şi nu vrea să poarte ochelari. E fudul. Şi are de ce. Aţi văzut ce-nalt şi ce bine făcut e. Nu împlinise şase luni când toţi am văzut cum nu mai creşte. Se făcuse mărişor şi io şi mă-sa ne temeam că rămâne aşa. Dar ce e?, se nelinişteşte ea. Ce face ziaristul? Pleacă?!

Moderatorul a lăsat deoparte flecăreala plăcută pentru a ataca frontal. Se ridică pentru a-şi lua haina abandonată până atunci, cu neglijenţă studiată, pe speteaza scaunului. Oscar face, la rându-i, gestul de a se pregăti de plecare. Reporterul îl opreşte.
– Nu vă bucuraţi, nu am terminat discuţia!
Revine pe scaun, îşi împreunează mâinile pe masă. Priveşte lung şi meditativ în obiectiv. Apoi, către Oscar:
– Cred c-o să fiţi un bun diplomat. Aţi auzit de Talleyrand?
Oscar coboară privirea.
– Numele mi- e cunoscut, da’ nu ştiu de unde să-l apuc.
– Franţuz, îl ajută moderatorul. Franţuz.
– Frantuz, da, da. Şi totuşi, nu găsesc de unde să-l iau. Mă furnică pe limbă şi se duce. Cu T, de la Tudor?
Moderatorul confirmă.
– Am bănuit eu. Da’ nu, nu mi-l aduc aminte.
– Nu-i nici o problemă, îl linişteşte moderatorul. Eu o să vă întreb ceva şi dumneavoastră să-mi răspundeţi repede şi scurt, fără să vă mai gândiţi la Talleyrand: aţi luat mită?
Oscar răspunde pe nerăsuflate, oarecum speriat că nu va reuşi să fie atât de rapid cât i se cere.
– Ce?
– Peşte, carne, ţuică, vin…
– Stop! Eu vă-ntreb de mită – mită. Mită de-acum, nu de pe vremea Împuşcatului. Mită cum ar fi o brichetă.
Moderatorul îl sfredeleşte cu privirea, trage aer în piept şi continuă:
– Eu v-am lăudat, eu întorc foaia. Vuieşte ţara, nu ne este permis să ne batem joc! Nimănui nu-i e permis!
Oscar, icnit:
– Da.
– Până aici e bine.
Oscar confirmă din cap. Şi lui i se pare că până aici a fost bine.
– Parcă l-a fătat mă-sa vedetă de televiziune, constată Puliţer cu năduf prietenesc.
– Dragul de el, îl căinează Georgeta.
Moderatorul îşi încheie astfel emisiunea:
– Fiţi convins, domnule caraulaş, că n-aţi reuşit să-mbrobodiţi pe nimeni astă seară. Logic, aţi fost mituit. Încercarea de a bagateliza logica n-a fost decât un exerciţiu de retorică. Probele vorbesc şi el sunt grăitoare. 15 fără 3 nu fac 11. 3 plus 11 fac 14. 15 fără 11 fac 4. 4 fără 3 fac 1. Logic, 1 plus 3 fac patru, deci 15 fără 4 fac 11. Iată proba!

Sună telefonul. Răspunde domnul Păsărin.
– Vă rog, puţină linişte, e Oscar, anunţă el.
Vocea lui Oscar:
– Unchiule, a fost super! Să ştiţi că n-am de gând să accept vreun post în Diplomaţie. M-am destupat la cap dintr-o dată. Diplomaţia nu-i de mine, cum n-a fost nici caraulăşia. Am aranjat în pauză, rămân în televiziune ca moderator. Am opinia mea publică, îi cer celuilalt să zică scurt şi încă vreo două – trei şmecherii de reporter… Treaba se aranjează. Mai fericit ca mituit şi escroc n-am fost în viaţa mea!

Va urma.

Aici – partea I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a şi a VII -a.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.