Acasa > Unde-i lege... > Vicepremierul Stănescu îşi află viitorul de la ÎCCJ

Vicepremierul Stănescu îşi află viitorul de la ÎCCJ

Vicepremierul Paul Stănescu ar putea să demisioneze din funcţie. Anunţul a fost făcut chiar de către acesta după ce a aflat că DNA a cerut redeschiderea unui dosar în care era cercetat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) are, astăzi, pe rol dezbaterea solicitării DNA de redeschidere a dosarului în care Paul Stănescu este acuzat de deturnare de fonduri.

Mai precis, în 2010, după verificări efectuate de Curtea de Conturi, la DNA Craiova s-a primit o sesizare a unui cetăţean „căruia nu i s-a putut stabili identitatea”. Acesta afirma că finanţarea echipei de fotbal ALRO Slatina s-a făcut  prin deturnare de fonduri de la Consiliul Judeţean Olt, condus, la vremea respectivă de Paul Stănescu. În cauză au fost cercetaţi şi Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.

În urma verificărilor şi evaluărilor făcute de un expert desemnat de către DNA, s-a stabilit că nu există nici un prejudiciu, iar în 2013 dosarul a fost clasat.

Pe 17 februarie 2018, din motive necunoscute, DNA a cerut instanţei supreme redeschiderea dosarului, iar termenul pentru a se discuta această solicitare a fost stabilit pentru 26 februarie.

Contactat telefonic de reprezentanţii mass-media, vicepremierul a declarat: Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masă prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine”.

Ultima oră: Înalta Curte a respins cererea DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.