Să vezi şi să te cruceşti. Iată medaliile şi distincţiile tinerei doamne:
2016: Legiunea de Onoare din partea Republicii Franceze prin intermediul ambasadorului Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul. El a arătat că această distincţie a fost oferită pentru devotamentul în lupta împotriva corupţiei, pentru contribuţia la construcţia societăţii, dar şi pentru „extraordinarul curaj” în această luptă.
2016: Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei pentru lupta împotriva corupţiei din România.
2016: Premiului „Europeanul Anului” 2016, oferit de Reader’s Digest.
2015: Premiul Grupului pentru Dialog Social (GDS)
2014: Premiul „Femei curajoase din România” din partea Ambasadei SUA.
2012: Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler – de la preşedintele Traian Băsescu.
Presupun că Suedia era bântuită, în 2016, de flagelul corupţiei, dacă inşii care împart decoraţii acolo s-au minunat de eficienţa muncii unui procuror anticorupţie dintr-o ţară căreia cetăţenii suedezi nu-i cunosc nici numele capitalei… Ca să nu lungesc inutil, ceea ce s-a vrut, la start, a fi un palat al trofeelor în care răsfaţata doamnă din România să vieţuiască până la adânci bătrâneţi, a luat chipul unui sertar cu firimituri. Atât a izbutit propaganda SIE să obţină: nişte firimituri jenante.
Şi tocmai faptul că aceste firimituri sunt jenante ne confirmă nouă că forţele prinse în procurarea lor au scopuri ascunse ochiului. Negăsind în interior proptele pentru a susţine o statuie care s-o convingă pe tânăra domniţă că deficitul ei de inteligenţă nu este congenital, au fost căutate cu disperare alinturi în afară, acolo unde ignoranţa şi nişte relaţii pot conveni la un premiu pentru „femei curajoase”.
Coaliţia pentru Dezvoltarea României adună pe hârtie instituţii care n-au nicio legătură cu dezvoltarea ţării noastre. Motivul îl arată un eminent economist, Ilie Şerbănescu. În 2015, impozitul prin care marile multinaţionale returnau statului român ceea ce i se cuvenea pentru permisiunea de a se folosi de pădurile sale, de apele sale, de minereurile sale, a fost de două miliarde de euro. În acelaşi an, investitorii români, ceva mai anemici, au vârât în vistieria statului şase miliarde. Cu patru miliarde mai mult. Dacă luăm în seamă faptul că, în totalitatea lor, firmele străine sunt de cel puţin de trei ori mai performante – cel puţin ca profit, rezultă că statul român a fost păgubit într-un singur cu minimum 12 miliarde de euro. Dacă înmulţim aceste 12 miliarde cu şi numai 10 ani, rezultă un furt posibil de 120 de miliarde de euro. Coaliţia penru Dezvoltărea României apără un furt pentru ascunderea căruia vrea să ne urce cu forţa în tramvai.
E de la sine înţeles că un asemenea jaf nu ar putea avea loc dacă în vârful luptei pentru o ţară curată n-ar supravieţui o duduie închipuită pe care s-o poţi struni şi aţâţa după nevoi. Care să deturneze atenţia ţării spre ceea ce place mulţimilor hămesite de scandal, de răzbunări, de pedepse răsunătoare: cătuşe, arestări spectacol, circ, procese mimate.
A o smulge pe tânăra făptură din angrenajul Sistemului echivalează cu neatenţia de a scoate din castelul de cărţi, din greşeală sau din alt motiv neînsemnat, cum ar fi acela de a aerisi încăperile îmbâcsite, tocmai cartea care leagă eşafodajul. S-ar dărâma toată construcţia. Însuşi regimul instaurat după 1989.