Știu, nu e o informație de ultimă oră: fostul șef al DNA, Daniel Morar a publicat o carte nouă. Se numește „Putea să fie altcumva” și are 700 de pagini. Dar nu despre cartea în sine vreau să vorbesc, ci despre reacțiile pe care le-au avut, la acest volum, doi dintre cei mai cunoscuți oameni din România: Alina Mungiu Pippidi și Ion Cristoiu. Ambii, personaje ale căror cuvinte sînt urmărite de mii, zeci de mii de oameni.
Și ce să vezi? De parcă s-ar fi vorbit, amîndoi sînt de acord că fostul procuror – numit ulterior judecător la Curtea Constituțională și devenit, de curînd, apărător al infractorilor, ca avocat -, este singurul Mesia al românilor. Așa că musai să devină următorul Președinte.
„Nu ai cum să citești sutele de pagini ale memoriilor lui Daniel Morar … fără să te gîndești ce serios candidat la președinție ar fi Daniel Morar și – mă încumet să o spun- ce bun președinte”, scrie Alina Mungiu Pippidi, în Cotidianul, pe 28 decembrie 2022. O zi mai tîrziu, în aceeași publicație, Ion Cristoiu include într-un top pe 2022 al evenimentelor memorabile pe plan intern – e drept, abia pe locul cinci – «„Apariția cărții lui Daniel Morar: „Putea să fie altcumva”»: „Dacă ținem cont și de cruciala contribuție a lui Daniel Morar ca judecător constituțional la revenirea României în hotarele Constituției prin deciziile care au pus capăt implicării SRI în Justiție, putem fi de acord cu Alina Mungiu Pippidi că Daniel Morar ar putea fi un redutabil candidat la Președinție.”
Așadar, două minți luminate sînt de părere că un pîrîcios de fărădelegi la care a luat parte, pentru că asta este Daniel Morar, ar trebui să se afle la cîrma României. Nu în fața anchetatorilor, pentru că, pe lîngă multele dezvăluiri pe care le conține, cartea este un veritabil autodenunț, nu să dea socoteală în fața românilor pentru multele rele la care a fost părtaș, ci să fie Președinte.
Își imaginează cineva că un ins care s-a pretat la tot ce a făcut Daniel Morar, iar apoi a trădat cu seninătate ar putea să aibă măcar puțină aplecare către poporul pe care, eventual, ar ajunge să-l conducă? E drept, el spune că nu are nici o intenție să candideze, dar dacă „va primi ordin”? Căci ce altceva sunt încercările Alinei Mungiu, cu titlul „Memoriile lui Daniel Morar, un plauzibil candidat la președinție (1)” și Ion Cristoiu decît de a-i da lui Morar posibilitatea ca, la un moment dat, să spună: „Eu n-am vrut, am și scris, dar am fost obligat să candideaz pentru a salva România!”?
