Eram îi apropiere de Calea Victoriei și a trecut pe lângă mine un grup de tineri ucraineni, foarte bine îmbrăcați. Se vedea clar că ținutele de pe ei valorau câteva mii de euro.
Și atunci apare întrebarea: ce vedem, de fapt, la acest concert?
Ruși, ucraineni, belaruși, toți laolaltă. Vorbim despre două națiuni (Rusia și Ucraina) despre care ni se spune zilnic că sunt într-un conflict existențial, într-un război total, dar aici îi vezi mergând împreună la concert, fără tensiuni, fără conflicte, fără ură.
Nu cred că pe National Arena va izbucni vreun scandal între ei. Din contră, par să conviețuiască normal, cel puțin în astfel de contexte.
În schimb, nouă ni se livrează constant propaganda fricii: că ucrainenii sunt într-un pericol permanent, că situația este apocaliptică, că rușii reprezintă răul absolut. Și totuși, în realitate, îi vezi împreună la concerte, stând unii lângă alții, inclusiv alături de belaruși.
Asta ridică niște întrebări firești.
Pentru că, privind lucrurile din exterior, ai impresia că acest război a devenit, în mare măsură, războiul Europei de Vest cu Rusia, în timp ce oamenii obișnuiți par, uneori, mult mai departe de ura pe care propaganda încearcă să o întrețină permanent.
Este incredibil cât de mare poate fi diferența dintre realitatea pe care o vezi cu ochii tăi și realitatea construită mediatic și propagandistic.
Nu?
Iar o altă întrebare apare inevitabil: acești tineri nu ar fi trebuit, teoretic, să fie pe front? Ce caută la concert?
În schimb, populațiilor din alte state europene li se vorbește tot mai des despre război, mobilizare, sacrificii și escaladare.
Este incredibil câtă manipulare, câtă confuzie și câtă mizerie se pot construi în jurul unui conflict care, în fiecare zi, este prezentat diferit față de ceea ce vezi în realitate.
