Însemnarea mea de ieri despre vorbele lui Patapievici, mă sâcâie. Dacă, totuși, sufletul poporului român este ca un cur?
Vin spre mine, în ultima vreme, rostiri de copii ai prietenilor, vecinilor și cunoscuților mei. Toți trăiesc și cresc, cu gândul la plecarea din țara în care au fost plămădiți. Se rup de țară, ce-i drept. Tonul din vorbele lor mai spune și că se rup de neamul căruia aparțin. Se rup de sufletul din dotarea nașterii.
Tot colindând, gândurile mele au ajuns în Irlanda, cea de acum peste o sută de ani. Și nu numai. Au rămas în țara lor doar săracii.
Irlanda și-a continuat existența. Nu și-a secătuit sufletul. E curată, puternică. Mai curată și mai puternică decât atunci când a fost părăsită.
Popoarele chiar au suflet. Ceva care, până la urmă, face curățenie în om.
Pleacă din țară cei cu un cur și-un suflet ca ale lui Patapievici.
