Cădeau producțiile minții mele ca popicele. Unul câte unul. Erau de prisos. Am rămas agățat în colții miliardelor lui Țiriac. O minune! Un basm! Nu construiești nimic, dar banii vin. Eram să spun: vin ca-n basme. Spun: vin ca-n România. Aici, miliardarii apar precum ciupercile după ploaie.

Vorba melodiei „Răsună valea, răsună valea… De la Bumbești la Livezeni…” Și pe urmă?

Eu am o singură nedumerire: să fie nemuritoare calea copiilor cu miliardele primite în dar de la tăticu? Respectiv, le vor cădea miliardele în pungă fără să dea nimic țării care i-a zămislit?…

Alt mijloc n-a fost încă inventat și nici n-ar avea rost.

Vom avea o țară de Țiriaci mai mici și mai hulpavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.