Mă întrebam, recent, la ce-i trebuie omului memoria. Nu știe încotro se îndreaptă. Oamenii supranumiți „de știință” emit ipoteze imposibil de verificat. Trece timpul și trece… La ce-l ajută memoria pe om? De ce o are cu atâta forță? Ce-i drept: la rele îi este de folos.
Asta, până ieri. Aseară, în grădină, am constatat că și ciorile au în stăpânire o memorie de speriat. Sunt la întrecere cu Maxi, câinele meu. Ca să vezi!… Am devenit atent. Pe ciori, memoria le ajută să existe. Nu sunt răzbunătoare.
Ceva nu e în ordine cu memoria asta. Pe nemți, memoria îi stimulează să pregătească noi și noi războaie. Unde nu mor vinovați, ci nevinovați. Pe americani îi încurajează să tot construiască zgârie-nori. Nu pentru cei cu bani. Cei îmbogățiți o fac pentru felurile de slugi de care au nevoie. În felul măreț cu care erau cartiruiți sclavii. Și totuși e bine. Copiii se războiesc cu arme sofisticate. Cei mai bătrâiori se întrec la filme porno sau cântăreți cu gesturi răzgâiate.
Deci, ceva-ceva explică facultatea de a crea mereau și mereu ceva care să poată reînvia două lumi: stăpâni și… etc.
