Voi ajunge și la Caracal, știu că asta interesează, dar nu fără un scurt istoric. Știm că populația de la Dunăre, zăvorâtă o vreme, și singură, după alte începuturi pe care le tot șterge și iarăși le scrie, caută cu dinadinsul o cale care să nu fie a ei. Suirea pe tron a unui neamț obscur, comandat de strămoși, a avut ca încheiere trecerea la un model care să nu-i tulbure vederea aburcatului și să-i amuțească limba. Și-a înlocuit pe crucea sa cuvântul evrei cu ciuma roșie, având ca motto: contează puterea, indiferent cum o obții.
Și-a fost nevoie să moară oameni, și un guvern al său Colectiv, și vremea când, părându-i-se că ar putea să-și încredințeze sufletul cu mai multă chibzuință serviciilor decât viului grai, obișnuit cu gândul că nimic nu poate solidariza o națiune mai trainic decât vitejia de a plânge de mila sa și a încrimina instituțiile, i se ivi, dacă nu cumva i-a fost ivită, calea de a răzbi la viitoarele prezidențiale înconjurat de un popor în lacrimi și plin de ură. Și, ca să obții așa ceva, îți trebuie trei înlesniri: prima, autoritate asupra magistraților; a doua, istețimea serviciilor și a treia, un purtător de drapel credibil din partea victimelor, dacă e posibil un unchi îndurerat, indignat, vajnic.
Restul e literatură polițistă, în foileton.
P. S. Astăzi am publicat eseul intitulat „Ce știm sigur până azi”, în care demonstram că tot ce se întâmplă la Caracal face parte din campania pentru alegerile prezidențiale. N-au trecut decât câteva ore și am primit prima dovadă: mitingul din 10 august este organizat sub lozinca „PSD nu uita, Caracal este crucea ta”.
OK, nu putem reduce la : ”PSD nu uita, Caracal este crucea ta”, pentru că justiția nu e la ei.