Este natural, nu este nicio îndoială: peste optzeci de ani, în inevitabilul două mii și o sută, vor fi nostalgiate „realizările” de azi. Așa curge viața de vreo cinci mii de ani. Privim înapoi cu dor. Și va curge așa mereu. Omul este etern prin naștere și moarte. Altfel, dispare.
Prundul țării noastre este și el sedimentat din nostalgieri și schimbări. Naturale sunt amândouă stările. Justificată este și lupta dintre ele. Și totuși pe ulițele noastre ponosite, iată, se naște spontan întrebarea: de ce, dacă schimbarea este fără oprire, la noi, în pădurile cunoașterii, au fost inventați ca arhitecți, parcă în scârbă, un nazist caraghios de penibil, o lepădătură politică și curtea aferentă? Pesediștii și-au mâncat mălaiul, să se ducă! Doar că patronii noștri europeni au ales, pentru noi, produse umane convenabile lor. Alegerea le divulgă scopul și identitatea adevărată. Vor stat de drept, dar nu pentru căței. Și o vacă de muls.
