Ciulinii Europei

Platon, printre primii în istorie, a afirmat că nu tot ce există pe pământ este natură. Oamenii au adăugat și tot adaugă din preaplinul lor de simțiri. Nu au o existență adevărată, proprie, zicea el, nu au toate acele lucruri care sunt supuse simțurilor. Cum sunt, de pildă, revoluțiile, adaug eu. Și, în general, invențiile născătoare de „nou”. La noi, feudali precum Adrian Năstase și Liviu Dragnea, au încercat o împământenire a ceea ce au crezut mințile lor „curate” că înseamnă social-democrație românească. Natura i-a avortat, via SRI, cu sediul la Washington – Bruxelles. Era nevoie ca România să fie primenită după rosturile pe care le primea în noua configurare a Europei. Un teritoriu fără rădăcini, fără istorie. „Curtea din spate”, așa cum se cuvine să aibă orice gospodărie trainică. Teritoriu fără rădăcini înseamnă oameni fără rădăcini – Clotilde Armand, Cîțu – ori cu rădăcini în altă țară – Klaus Werner și compania. Se pune la cale debarcarea lui Orban, nu fiindcă domnia ăstuia ar avea rădăcini, ci pentru murdăria lui neactuală. Murdăria la modă l-a lăsat fără aripi. Fără aripioarele acela cu care maltrata dansul modern. Atâta jeg fără acoperire, fără „înlăuntru” depășește cerințele vremurilor, este prea vizibil, prea dizgrațios. Model este înalt-crescutul Johannis. Slabi și fragili ne așezăm între caste cu plămadă neguroasă – Caramitru tată și fiu. Și toate odraslele învață „la gât cravata cum se face nodul”, Papahagi și papa-dracu… Patapievici, Rebenciuci și toții ciulinii asemenea. Ceilalți, anonimi, încă își mai doresc ce doreau pentru ei bunicii. Și se duc și ei. Și-odată cu ei, un neam prea mort pentru a mai muri încă o dată.